Grevă de avertisment în învăţământ. Săptămâna viitoare, profesorii ar putea intra în GREVĂ GENERALĂ
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Mai 2023, 10:11
- Educaţie
- Ascultă știrea
În școlile din Cluj și din țară, în care există membri de sindicat, miercuri are loc o grevă de avertisment de două ore, de la 11:00 și până la 13:00.
Federaţiile sindicale din Educaţie organizează, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00, grevă de avertisment şi au anunţat că în acest interval nu vor avea loc activităţi cu elevii.
Pe perioada celor două ore elevii nu vor face disciplinele din orar, ci doar vor fi supravegheați de profesori.
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat deja intenția de a declanşa greva generală din 22 mai, dată la care ar urma să fie votate în Senat legile Educaţiei.
Sindicaliștii au anunțat că astăzi, începând cu ora 11:00, reprezentanții celor trei sindicate: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, sunt invitate să ia parte la o conferință în care urmează să fie anunțate “rezultatele referendumului privind declanșarea grevei generale în învățământ, precum și implicațiile acesteia pentru procesul educațional“.
Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.