Încă 10 universități în proiectul OMS, dedicat sănătății mintale și "bunăstării" studenților, coordonat de UBB Cluj în România

Încă 10 universități în proiectul OMS, dedicat sănătății mintale și "bunăstării" studenților, coordonat de UBB Cluj în România

Consorțiul "Wellbeing Academy", coordonat de UBBMed în România și de Harvard Medical School sub egida OMS la nivel internațional, a fost extins în acest an la 14 universități din țară.

"La invitația Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), paisprezece (14) universități din România au constituit o alianță dedicată sănătății mintale și bunăstării studenților (în ordinea confirmării participării): Universitatea din București,  Universitatea de Medicina și Farmacie ”Carol Davila”, Academia de Studii Economice, Universitatea de Medicina și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Oradea, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Petrol-Gaz din Ploiești și Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad", se arată într-un comunicat al UBB Cluj.

Universitățile vor fi implicate în cadrul unei noi etape de analiză de nevoi legate de sănătatea mintală a studenților pe parcursul a trei ani universitari. Scopul acestei analize ample de nevoi derulată la nivel global este de a identifica problemele de sănătate mintală a studenților începând cu intrarea în facultate până la absolvire. Studenții care s-au alăturat în acest an acestor comunități academice vor fi invitați să completeze un instrument de evaluare a sănătății mintale dezvoltat de Harvard Medical School, iar respondenții vor fi monitorizați anual până la absolvire.

"UBB, în cadrul programului UBBMed prin Clinica Universitară Babeș-Bolyai ”PsyTech”, a decis în acest an să lărgească alianța națională dedicată sănătății mintale a studenților de la 4 la 14 universități – gândite să reprezinte acum toate regiunile țării -, care au fost invitate să ia parte la proiect. Le mulțumesc că au acceptat invitația, înțelegând astfel atât relevanța științifică majoră a unui astfel de demers, cât și responsabilitatea pentru bunăstarea propriilor studenți. Acest demers face parte din cadrul proiectului „World Mental Health International Student Initiative”, coordonat la nivel internațional de Harvard Medical School și Organizația Mondială a Sănătății, iar la nivel național de UBB. La nivel internațional, consorțiul „World Mental Health International College Student Initiative” este format din universități de prestigiu din 18 țări de pe diferite continente", declară prof. univ. Dr. Oana David, directorul Clinicii UBB și coordonatorul proiectului în țară.

UBB a desfășurat deja o primă etapă a analizei de nevoi în perioada 2021-2023, iar datele colectate în această etapă sunt în curs de procesare la Universitatea Harvard și de publicare. Aceste date vor servi ca punct de pornire în dezvoltarea unor strategii și programe de prevenție și intervenție validate științific pentru studenții din cadrul universităților românești, în scopul optimizării sănătății lor mintale cu impact asupra reducerii eșecului/abandonului academic.

loading...
Comenteaza