Liderii de sindicat avertizează: E doar o suspendare. Dacă proiectul de lege nu conține acea grilă, acțiunea profesorilor se reia

Liderii de sindicat avertizează: E doar o suspendare. Dacă proiectul de lege nu conține acea grilă, acțiunea profesorilor se reia

Liderii FSLI și FSE „Spiru Haret” au ieșit la declarații la sediul FSLI, după anunțul că greva generală se va suspenda după ce Guvernul publică în Monitorul Oficial ordonanța de urgență cu modificările convenite.

Este vorba despre adoptarea azi a unei Ordonanțe de Urgență cu salariul cadrelor didactice debutante, care va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că de la 1 ianuarie 2024 un profesor debutant va avea un salariu de 4.600 de lei, "în mână, net".

"Asa cum am anuntat astazi, că se suspendă greva generală în condițiile in care apare acest principiu în Ordonanta si important, să se respecte in noua lege de salarizare acest principiu. In asa fel incat dacă el nu se va respecta sa se poata relua greva generala. Asta ar insemna ca la 1 septembrie cand va fi depus in Parlament proiectul legii salarizăriisa stim exact daca se respecta sau nu.

Desigur, sunt convins ca sunt oamenii in continuare nemulțumiți, care doresc în continuare greva generală. Din 57 de lideri, 51 au spus suspendare, 6 nu", a declarat, Simion Hăncescu, președintele FSLI.

"În cadrul organizației noastre, dor 3 organizații s-au abținut privind suspendarea acțiunii de protest. Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat în acest act normativ se sinucid politic. Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei", a spus Marius Nistor, liderul FSE 'Spiru Haret'.

Comenteaza