Masterat unic în România, lansat de Facultatea de Studii Europene din Cluj

Masterat unic în România, lansat de Facultatea de Studii Europene din Cluj

Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai lansează un nou masterat, unic în peisajul educaţional din România, dar cu echivalent în mai multe universități europene și nord-americane. Cursurile se desfăşoară integral în limba engleză.

Este vorba de programul masteral Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor / International Relations, Foreign Policy and Crisis Management. Noul master oferă o oportunitate unică de studiu şi cercetare, combinând discipline teoretice fundamentale în domeniul relațiilor internaționale cu specializări în domenii precum politica externă, diplomația, studiile de securitate sau gestionarea crizelor.

Obiectivul principal al acestui nou program de masterat este de a pregăti studenţii pentru cariere în domeniul relațiilor internaționale aplicate, axate pe profesia diplomatică și pe oportunitățile de angajare internaționale: diplomație, agenții ONU, ONG-uri internaționale, institute de cercetare și think-tank-uri etc.

Comenteaza