Memorandumul nu îi oprește pe profesori: Protestul NU va fi anulat!
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Iun 2023, 15:56
- Educaţie
- Ascultă știrea
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că protestul anunțat pentru vineri nu va fi anulat, în ciuda memorandumului pentru majorările salariale adoptat de Guvern joi.
„Este dreptul colegilor noștri să nu aibă încredere în momentul de față în astfel de documente, atâta vreme cât politicienii n-au respectat nici legi și ordonanțe de urgență”, a spus liderul FSE, care a confirmat că protestul de vineri, din Capitală, va avea loc.
„Va fi proba de maturitate a colegilor mei din învățământ. Și solicitarea mea este să participe masiv, venind cu demnitate să-și prezinte nemulțumirile, să se facă din nou auziți de cei care au putere de decizie”, a mai declarat acesta, conform realitatea.net.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un memorandum având ca temă adoptarea unor principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ şi valorizarea carierei didactice.
"Toate categoriile de personal din învăţământ beneficiază şi vor beneficia de respectul pe care-l merită, de majorările salariale cuvenite. Ca o garanţie suplimentară în acest sens, astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost adoptată declaraţia privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ care are ca anexă un memorandum al Guvernului. Această declaraţie se publică în Monitorul Oficial, reprimind astfel solicitarea cadrelor didactice de a avea garanţia unui act normativ publicat în Monitorul Oficial care să răspundă revendicărilor pe care, pe bună dreptate, dascălii le-au avut. În acest memorandum sunt subliniate toate măsurile pe care Guvernul deja le-a luat. În prima parte, este vorba despre majorările salariale din ultimii doi ani, a doua parte a memorandumului vizează investiţii în infrastructura şcolară şi universitară, atât din fonduri europene, cât şi din fonduri naţionale (...) Urmează o secţiune care subliniază, din nou, elementele din noul pachet de legi ale educaţiei ce vin în sprijinul carierei didactice, toate măsurile ce suplimentează ceea ce, deja, cadrele didactice aveau cuprins, de exemplu, în contractul colectiv de muncă", a declarat Ligia Deca, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Augustin Zegrean: Declarația adoptată de Guvern pentru profesori „are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni”
Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a spus pentru edupedu.ro, că memorandumul adoptat astăzi de Guvern „are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care, întâmplător, se află pe anumite funcții astăzi și s-ar putea ca, de săptămâna viitoare, să nu mai fie niciunul dintre ei în funcție. Faptul că s-a publicat în Monitorul Oficial nu-i dă putere mai mare acestui document decât cea pe care o are ca declarație politică, să zicem, și asta e tot. În rest, profesorii pot o creadă, pot să nu o creadă”.
„Dacă cei care au semnat astăzi această declarație nu se vor ține de promisiunea pe care au făcut-o, nu vor putea fi trași la răspundere juridică pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate în această declarație”, a explicat Zăgrean.
Semnatarii documentului publicat în Monitorul Oficial sunt premierul Nicolae Ciucă, ministrul Educației – Ligia Deca, ministrul Muncii – Marius Budăi și ministrul Finanțelor – Adrian Câciu.