Ministrul Cîmpeanu despre WC-urile din curtea școlilor: O problemă "exagerată"

Ministrul Cîmpeanu despre WC-urile din curtea școlilor: O problemă "exagerată"

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat miercuri, în timpul unei ședințe de Guvern, că problema toaletelor din curtea școlilor ar fi una "exagerată, care "nu are legătură cu calitatea educaţiei”. 

„E o problemă importantă, trebuie rezolvată dar trebuie să înțelegem că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli cred că este o dovadă, dar ea trebuie rezolvată clar și va fi rezolvată.

Știind că în urmă cu trei patru ani erau peste 2.000 de școli cu grupuri sanitare neconforme iar dacă autoritățile locale vor folosi finanțarea acordată prin bugetul Ministerului Educației vom rămâne cu 100 de școli și e vorba de școli mici, am încredere că în doi ani nu va mai exista nicio școală în România.

În plan concret de acțiune, vă vom prezenta, domnul prim-ministru, nu până la sfârșitul anului ci îmi place să cred că prezentăm mult mai devreme”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la începutul ședinței de Guvern.

Premierul Nicolae Ciucă  le-a dat termen, marţi, miniştrilor Sorin Cîmpeanu şi Lucian Bode, până la sfârşitul acestui an, să vină cu planul privind rezolvarea toaletelor din curţile şcolilor, el afirmând că nu admite niciun fel de scuză.

„Calitatea educaţiei depinde de la tot ceea ce se întâmplă, de la educaţia pe care o primim în familie, de la educaţia pe care o primim de la mediul în care ne desfăşurăm activitatea şi, cel mai important, de la momentul în care intrăm pe poarta şcolii şi până venim înapoi în familie. Ca atare, ce se întâmplă în interiorul unei şcoli reprezintă elemente de contribuţie la educarea fiecăruia dintre noi”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, citat de Mediafax. 

Comenteaza