Video Ministrul Sănătății, mesaj pentru absolvenții UMF Cluj: "Veţi avea ocazia să lucraţi în instituţii medicale moderne, aşa cum trebuie să existe în secolul XXI"

Ministrul Sănătății, mesaj pentru absolvenții UMF Cluj: "Veţi avea ocazia să lucraţi în instituţii medicale moderne, aşa cum trebuie să existe în secolul XXI"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat într-un discurs susţinut la ceremonia de absolvire a promoţiei 2024 a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca că se fac mari investiţii în infrastructura de sănătate din România și absolvenţii, viitori medici, vor putea lucra în spitale moderne, bine dotate.

”Ceea ce facem noi la Ministerul Sănătăţii nu se referă numai la ceea ce se va întâmpla după ce marea majoritate dintre cei prezenţi de aici vor susţine concursul de rezidenţiat, ci se referă la o nouă gândire în ceea ce priveşte sistemul de sănătate din România. Sute de spitale se reabilitează şi sunt dotate în aceste momente, zeci de spitale noi se află în plină construcţie. Două dintre ele chiar aici, la dumneavoastră, la Cluj. E vorba despre Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj şi despre Spitalul de bord cerebro-vascular e care este ridicat în acest moment. Aşa că sunt lucruri care se întâmplă şi ne preocupă deopotrivă. Şi poate că e pentru prima dată când în România şi nu îmi arog eu neapărat. Acest acest merit este meritul unei echipe şi a unei gândiri. Este vorba de integrarea investiţii lor în sistemul de sănătate cu dezvoltare a resurselor umane din sistemul de sănătate şi faptul că dumneavoastră, în momentul în care veţi deveni medici rezidenţi sau veţi deveni medici specialişti sau medici primari, veţi avea ocazia să lucraţi în instituţii medicale moderne, bine dotate, aşa cum trebuie să existe în secolul XXI”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, în cadrul ceremoniei de absolvire a promoţiei 2024 a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Ministrul s-a adresat absolvenţilor şi le-a spus că cei în vârstă vor beneficia de priceperea lor.

”Recunoaşterea calificării profesionale, recunoaşterea meritelor pe care corpul medical le are trebuie să fie rezultatul profesionalismului unei munci pe care dumneavoastră o aveţi de depus în următorii ani şi nu în ultimul rând, a unui efort pe care societatea îl face pentru a recunoaşte munca dumneavoastră. Vreau să vă felicit pe toţi şi să fiţi siguri că Ministerul Sănătăţii lucrează pentru ca dumneavoastră să vă desfăşuraţi activitatea aşa cum vă doriţi în România, iar noi, cei mai în vârstă, părinţii voştri, bunicii voştri, pacienţii din România să beneficieze de priceperea şi de umanismul vostru”, a mai spus Rafila.

În final, ministrul Sănătăţii le-a transmis un mesaj şi studenţilor străini care au învăţat la Cluj-Napoca.

”Şi câteva cuvinte pentru absolvenţii străini, foarte numeroşi din foarte multe ţări de aici, de la dumneavoastră, de la Universitatea 'Iuliu Haţieganu': Dacă vă întoarceţi acasă, vă întoarceţi cu mândria de a fi absolvenţi acestei universităţi care va oferi cunoştinţele şi deprinderile medicale de care aveţi nevoie. Dar, nu în ultimul rând, mergeţi şi cu bogatul bagaj umanitar, cultural pe care l-aţi regăsit aici, la Cluj, în România”, a spus Rafila.

Comenteaza