Modernizare și reconversie clădire pentru creșă și grădiniță – Parcul Feroviarilor / 576 noi locuri disponibile din toamnă

Modernizare și reconversie clădire pentru creșă și grădiniță – Parcul Feroviarilor / 576 noi locuri disponibile din toamnă

Veste bună pentru părinții care au copii cu vârstă de creșă: 576 noi locuri disponibile din această toamnă în creșele din Cluj-Napoca.

Miercuri, 04.08.2021, în ședința de Consiliu Local s-a votat aprobarea documentației tehnice și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare și reconversie clădire pentru creșă și grădiniță – Parcul Feroviarilor”. Valoarea totală conform devizului general este: 9.936.714,44 lei cu TVA

Varianta optimă aprobată este scenariul 1 din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), variantă care presupune următoarele:
Regim de înălțime P+E+M;
Aria terenului - 2.046,00 mp;
Aria construită - 636,75 mp;
Aria construită desfășurată -1.703,87 mp;
Suprafața utilă - 1.366,14 mp;
Suprafața spații verzi - 926,35 mp.

La parter grădinița cu suprafața de 498,78 mp, va avea o capacitate de 60 de copii împărțiți în 3 grupe.
La etaj creșa cu suprafața de 501,63 mp, va avea o capacitate de 52 de copii împărțiți în 4 grupe.
În partea nordică a parcelei se va amenaja un nou loc de joacă.


De asemenea, din toamnă, 576 noi locuri vor fi disponibile în creșele din Cluj-Napoca. Aceste locuri vor fi distribuite de pe listele de așteptare în urma dosarelor depuse în sesiunea iunie, pentru anul școlar 2021-2022.
În cadrul ședinței de Consiliu local de astăzi a fost aprobat un proiect de hotărâre privind suplimentarea personalului din cadrul Centrului Bugetar de Administrare Creșe. Aceste locuri suplimentare au fost create prin reducerea spațiului necesar distanțării fizice dintre copii, datorită modificării ordinului de ministru care reglementează măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2. Așadar, odată cu aceste modificări, numărul total de locuri disponibile în creșele clujene, începând cu 1 septembrie, este de 1397. Alte 90 de locuri ar putea fi disponibile până la sfârșitul acestui an, odată cu finalizarea creșei de pe str. Meziad nr.4. (numărul total de locuri va fi astfel 1487)

Comenteaza