Foto Noi IMAGINI de pe șantierul viitorului Centrului integrat de simulare, training și cercetare al UMF Cluj. Biblioteca va fi gata în această vară
- Scris de Mona Kovacs
- azi, 14:18
- Educaţie
- Ascultă știrea
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca continuă lucrările la cel mai mare proiect de infrastructură academică și de cercetare medicală din sud-estul Europei, un complex în valoare de 255 de milioane de lei, construit pe o suprafață de aproximativ 17.000 de metri pătrați.
Lucrările la cel mai amplu proiect de infrastructură academică și de cercetare medicală din sud-estul Europei, o investiție de aproape 50 de milioane de euro, avansează, iar șantierul crește de la o lună la alta. Noul complex al UMF „Iuliu Hațieganu” va include un centru de simulare medicală de ultimă generație și o bibliotecă ultramodernă, prima urmând să fie inaugurată chiar în această vară.
Proiectul este alcătuit din două corpuri de clădire: Centrul de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și Centrul de chirurgie experimentală și training (Corpul A), finanțat din fondurile proprii ale universității, și noua Bibliotecă universitară (Corpul B), realizată prin finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Biblioteca, gata la sfârșitul lunii august
Lucrările sunt cele mai avansate la Corpul B, unde se execută finisajele interioare.
Noua bibliotecă universitară urmează să fie finalizată la sfârșitul lunii august 2026, conform calendarului PNRR, și va oferi 246 de locuri pentru studiu și lectură, săli tematice, spații pentru învățare individuală și colaborativă, zone de studiu inclusiv pe timpul nopții, dar și spații de relaxare și socializare dedicate studenților.
Un centru în care viitorii medici vor exersa înainte de a trata pacienți
Componenta principală a investiției este însă Corpul A, care va deveni unul dintre cele mai moderne centre de simulare medicală din Europa de Sud-Est.
Aici vor funcționa laboratoare și spații dedicate aproape tuturor specialităților medicale, de la medicină de urgență și ATI până la chirurgie laparoscopică și robotică, neurochirurgie, imagistică, anatomie, realitate virtuală și proceduri minim invazive.
Studenții și medicii rezidenți vor avea la dispoziție simulatoare pentru chirurgie robotică, neurochirurgie și ecografie cardiacă, manechine performante pentru proceduri clinice, sisteme wireless pentru simularea situațiilor de urgență și dezastre, precum și simulatoare pentru naștere și îngrijirea nou-născuților.
Spațiile vor reproduce fidel secțiile unui spital, astfel încât viitorii medici să își poată perfecționa tehnicile înainte de contactul cu pacientul.
Prima biobancă universitară din România
Noul complex va găzdui și prima biobancă universitară din România, alături de laboratoare moderne pentru cercetare în chirurgie experimentală și microchirurgie.
Proiectul include laboratoare de procesare a probelor, sală de microchirurgie, echipamente imagistice performante, precum micro-CT și ecograf, dar și o zonă de stomatologie digitală dotată cu imprimante 3D pentru realizarea modelelor dentare și a structurilor osoase.
La ultimul nivel vor fi amenajate patru amfiteatre cu câte 150 de locuri, însumând 600 de locuri pentru cursuri și evenimente academice.
Complexul va beneficia, de asemenea, de trei niveluri de subsol, 133 de locuri de parcare, adăpost de protecție civilă și 214 panouri fotovoltaice, în cadrul măsurilor de eficiență energetică și sustenabilitate.
Când va fi finalizat proiectul
Potrivit calendarului de execuție, biblioteca universitară va fi finalizată până la finalul acestei veri, în timp ce Centrul de simulare, training și cercetare va fi predat în august 2028.
Proiectarea și execuția noului centru al UMF Cluj-Napoca a fost atribuită companiei Construcții Erbașu SA, în urma procedurii de achiziție publică.
Proiectul cuprinde și măsuri pentru eficienţă energetică și sustenabilitate, inclusiv instalarea a 214 panouri fotovoltaice, precum și echipamente pentru fluide medicale, esențiale în activitățile de simulare și chirurgie experimentală.
La final, investiția va deveni cea mai mare clădire din patrimoniul UMF „Iuliu Hațieganu” și unul dintre cele mai importante centre universitare de pregătire practică și cercetare medicală din Europa de Sud-Est.





















