Noul ambasador al Regatului Ţărilor de Jos în România, vizită la UBB Cluj

Noul ambasador al Regatului Ţărilor de Jos în România, vizită la UBB Cluj
| Foto: UBB

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, a primit vizita Excelenței Sale, doamna Willemijn van Haaften, noul ambasador al Regatului Țărilor de Jos în România, însoțită de consulul onorific la Cluj-Napoca, Wouter Reijers.

"Discuţiile au început cu analiza funcţionării Centrului Cultural al Regatului Ţărilor de Jos din cadrul UBB, care deserveşte întreaga comunitate clujeană şi transilvană. S-au analizat şi s-au propus modalităţi concrete de dezvoltare a relaţiilor educaţionale (care deja funcţionează foarte bine în cadrul programelor Erasmus), de cercetare-dezvoltare-inovare (unde există deja proiecte europene comune) şi de relaţie cu mediul socio-economic din Regatul Ţărilor de Jos.

Doamna ambasador a fost interesată de istoria UBB şi de funcţionarea mediului academic românesc, pentru a facilita dezvoltarea unor relaţii bidirecţionale mai active între UBB şi mediul academic românesc pe de o parte şi mediul academic din Regatul Ţărilor de Jos pe de altă parte.

Toate proiectele discutate şi planurile stabilite vor fi monitorizate prin întâlniri viitoare", transmit reprezentanții UBB.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe).

De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, iar de mai mulți ani ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată.

loading...
Comenteaza