Performanță triplă în SUA pentru eleva unui liceu din Cluj-Napoca! S-a întors cu trei medalii de la Olimpiada Internațională NEO Science 2026
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:48
- Educaţie
- Ascultă știrea
O elevă din Cluj-Napoca a câștigat trei medalii de aur la Olimpiada Internațională NEO Science 2026, desfășurată în Statele Unite ale Americii.
NEO Science Olympiad este o competiție internațională care se desfășoară în mai multe etape. Elevii care trec de prima etapă, care se desfășoară online, merg în SUA la finalele internaționale, organizate anual în Orlando (ianuarie) și New York (iunie-iulie).
Bianca Buzaș, elevă a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca, a obținut trei medalii de aur la ediția care a avut loc în perioada 10 - 15 ianuarie în Miami, Orlando. Anunțul a fost făcut de Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
"Suntem mândri de Bianca Buzaș, elevă a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca, care a obținut rezultate excepționale la ediția internațională NEO Science Olympiad, desfășurată în perioada 9–16 ianuarie 2026, în Miami–Orlando, SUA. Bianca a cucerit trei medalii de aur, clasându-se pe locul 2 la proba de chimie, locul 1 la biologie și locul 1 la proba DIY Challenge (Do-It-Yourself), o probă complexă, care combină creativitatea cu aplicarea practică a cunoștințelor științifice", a scris șefa IȘJ Cluj, Marinela Marc, într-o postare pe Facebook.
Inspectorul școlar general a precizat că medaliile de aur se acordă elevilor care obțin primele trei punctaje la fiecare probă.











