Foto Peste 1.200 de elevi la Olimpiadele Naționale de la Cluj

Peste 1.200 de elevi la Olimpiadele Naționale de la Cluj

Olimpiadele Naționale de limbi moderne au reunit la Cluj-Napoca peste 1.500 de elevi și profesori din toată țara.

La Cluj-Napoca s-au încheiat astăzi etapa națională a celor trei olimpiade naționale de limbi moderne - Limba engleză, Limba franceză și Limbile romanice - spaniolă, italiană, portugheză, la care au participat 1.236 de elevi din toate județele țării, 130 de profesori însoțitori ai elevilor și 180 de cadre didactice, care au făcut parte din  comisiile centrale de evaluare a probelor scrise și orale.

Festivitatea de premiere s-a desfășurat la Sala Polivalentă, BT Arena, joi, 13 aprilie 2023, începând cu ora 9:00, în prezența reprezentanților Ministerului Educației, ai autorităților și ai principalilor sponsori care, pe lângă premiile în bani acordate de Ministerul Educației, au acordat elevilor câștigători premii în obiecte, cărți, vouchere pentru cărți și excursii, precum și cursuri la prestigioase universități din Anglia și Franța.

Peste 1.200 de elevi la Olimpiadele Naționale de la Cluj

Județul Cluj a fost reprezentat la aceste olimpiade naționale prin cei 74 de elevi calificați, 21 elevi la Olimpiada de limba engleză, 15 elevi la Olimpiada de limba franceză și 38 de elevi la Olimpiada de limbi romanice- spaniolă, italiană, portugheză.

Infrastructura școlară și logistica necesare desfășurării probelor scrise și orale au fost asigurate de cele trei centre de concurs, după cum urmează: Colegiul Național „George Barițiu” Cluj-Napoca - limbile romanice (318 elevi participanți), Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj-Napoca - limba franceză (384 participanți) și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Cluj-Napoca - limba engleză (534 participanți).

Cei peste 1200 de elevi participanți au fost cazați în 13 hoteluri din Cluj-Napoca: Grand Hotel Napoca, Hotel Belvedere, Hotel Victoria, Hotel Univers T, Hotel Topaz, Hotel Pami, Hotel Seven, Hotel Ary, Hotel Premier, Hotel Fullton, Hotel Vidalis, Hotel Meteor și Hotel Capitolina/L&L, beneficiind de excelente condiții, pe durata întregii șederi în municipiul Cluj-Napoca.

Ulterior desfășurării probelor scrise și a celor orale, elevii au vizitat în tururi ghidate centrul orașului, precum și diverse obiective turistice și culturale din Cluj-Napoca- Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca, Catedrala „Sfântul Mihail Cluj-Napoca, Biserica Franciscană, Casa Matei, Piața Muzeului, Teatrul Național „Lucian Blaga”,  Grădina Botanică „Alexandru Borza” Cluj-Napoca, Turnul Pompierilor Cluj-Napoca, Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Muzeul de Artă, Facultatea de Litere, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Peste 1.200 de elevi la Olimpiadele Naționale de la Cluj

De referință pentru toți participanții a fost vizita la Salina Turda.

Peste 1.200 de elevi la Olimpiadele Naționale de la Cluj

„Timp de cinci zile, municipiul Cluj-Napoca a fost capitala multilingvismului în România. Peste 1200 de elevi și-au demonstrat creativitatea și competențele de comunicare în limbile moderne - engleză, franceză, spaniolă, portugheză, italiană - la etapa națională a olimpiadelor școlare. Îi felicit pe toți pentru performanța de a se fi calificat la etapa națională, în special pe cei mai buni dintre ei care au primit premii și mențiuni și mulțumesc Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj, Primăriei și Consiliului Local Turda, precum și celorlalți parteneri și sponsori care au contribuit la șederea olimpicilor în condiții deosebite în municipiul nostru și la petrecerea într-un mod plăcut și util a timpului liber pe care l-au avut la dispoziție. În speranța că experiențele trăite la Cluj-Napoca vor fi unele memorabile, care îi vor determina să revină în municipiul nostru, le urez tuturor participanților drum bun spre casă și Sărbători Pascale binecuvântate!”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Comenteaza