Ponta anunţă că Guvernul acordă Moldovei 20 milioane euro pentru dezvoltarea sistemului de educaţie
Anunţul a fost făcut la ceremonia de premiere a elevilor şi profesorilor pregătitori pentru rezultatele obţinute în acest an la olimpiadele internaţionale.
"Vreau să profit de prezența dumneavoastră aici să dau un alt mesaj public pe care eu îl consider extrem de important: știu foarte bine - trăiesc, ca și dumneavoastră, în România, am fost la școală în România, am copii la școli din România - că sunt foarte multe de făcut pentru ca sistemul de educație din România să se dezvolte în continuare. Asta nu mă face, însă, să uit că existe zone în care copiii români - și mă refer la Republica Moldova, în special - au chiar mai mare nevoie de sprijin decât au copiii din România. Astăzi, am discutat și cu primul-ministru al Republicii Moldova, domnul Leancă, și, din economiile și din munca noastră din acest an, aproximativ 80 de milioane lei noi, aproape 20 de milioane de euro, vor fi cheltuiți de către Guvernul României pentru dezvoltarea sistemului de educație din Republica Moldova, printr-un parteneriat între cele două ministere", a spus Ponta.
El a cerut tuturor celor care muncesc în școlile românești să fie "solidari", arătând că este un gest de solidaritate care va conta la fel de mult ca orice altă investiție în orașele sau școlile româneşti.