Pregătiți de profesori de la Cluj, elevii români au fost premiați la Olimpiada Internațională de Biologie

Pregătiți de profesori de la Cluj, elevii români au fost premiați la Olimpiada Internațională de Biologie
| Foto: Facebook - Ministerul Educației - România

Elevii români pregătiți de profesori de la Cluj-Napoca au fost premiați la cea de-a 35-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Biologie.

Elevii români au obţinut două medalii de bronz şi o menţiune la cea de-a 35-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Biologie, care se desfăşoară, în perioada 6 - 14 iulie, la Astana, în Kazahstan.

Potrivit Ministerului Educaţiei, România a fost reprezentată de: Teodor Cârloanţă, clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă" Câmpulung Moldovenesc, medalie de bronz; Ioana-Noemi Munteanu, clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri" Bacău, medalie de bronz; Ionuţ Dumitru Adrian Găvănescu, clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu" Târgu Jiu, menţiune; Mihai Manta, clasa a XII-a la „Colegiul Naţional I. L. Caragiale", Ploieşti, diplomă de participare.

Elevii premiați, pregătiți de profesori de la Cluj

Pregătirea lotului pentru nivelul înalt al competiţiei a inclus sesiuni intensive de studiu teoretic, lucrări practice şi simulări de examene, sub îndrumarea cadrelor didactice de la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi al Ministerului Educaţiei.

„Felicitări tuturor'', au transmis reprezentanţii ministerului pe Facebook.

Comenteaza