Premieră la Evaluarea Națională. Vor fi două sesiuni

Premieră la Evaluarea Națională. Vor fi două sesiuni

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că Evaluarea Națională va avea "o a doua sesiune, dar numai pentru copiii care au fost bolnavi sau izolați sau carantinați” în perioada în care se desfășoară examenele.

"Evaluarea Națională se va face începând din 15 iunie, așa cum a fost planificată, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat. Însă a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ține examenul. Este posibil să vină copii la școală pentru examen și la termometru să se constate că au febră și nu pot să intre la examen. Pentru acești copii am considerat că trebuie să găsim o soluție să primească totuși aceeași șansă ca și copiii care pot intra la examen și atunci se va organiza - atenție!, vorbesc de Evaluare Națională, deci Evaluarea Națională se ține, începând din 15 iunie, așa cum a fost planificată - pentru copiii însă care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră la intrarea în școală, care sunt izolați împreună cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau într-un cartier care este în carantină, pentru aceștia, deci pentru motive medicale și de carantină, și numai pentru aceștia, se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională, începând din 29 iunie", a explicat Klaus Iohannis.

Examenele naţionale vor avea loc începând cu 15 iunie. Înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2 - 5 iunie. Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi acestora este programată în perioada 2 - 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

 

Comenteaza