Foto PRO INVENT 2026 și-a deschis porțile la Cluj: De la roboți medicali, la tehnologii pentru viața de zi cu zi
- Scris de Monica Kovacs
- azi, 14:41
- Educaţie
- Ascultă știrea
Cea de-a XXIII-a ediție a Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii s-a deschis miercuri, 14 octombrie, la HUB UTCN și reunește cercetători, inventatori, universități și reprezentanți ai mediului de afaceri.
La deschiderea oficială, prof. dr. ing. Nicolae Vlad Burnete, prorector UTCN și vicepreședinte al salonului, a pus accent pe nevoia de a apropia rezultatele cercetării de aplicațiile concrete, precum și pe nevoia de colaborare între universități, institute de cercetare și companii.
"În universități și institute de cercetare se dezvoltă numeroase idei valoroase, născute din competență și perseverență, dar și curaj. Unele ajung să fie brevetate, altele devin prototipuri sau doar contribuie la dezvoltarea lor tehnologii noi. Știm însă cu toții că drumul de la o idee promițătoare la o soluție utilizată în practică nu este simplu și nici scurt. Tocmai de aceea avem nevoie de multă colaborare între universități, institute de cercetare și companii. Pentru Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, organizarea Pro Invent reflectă tocmai această preocupare. Ne dorim ca rezultatele cercetării să nu rămână doar în laboratoare sau publicații, ci să poată genera valoare pentru comunitate, pentru economie și pentru întreaga societate", a declarat prof. dr. ing. Nicolae Vlad Burnete, prorector al UTCN și vicepreședinte al juriului Salonului PRO INVENT.
Ediția din acest an este dedicată celor 100 de ani de la înființarea Biroului Brevetelor, precursorul actualului Oficiu de Stat pentru Invenții și Mărci.
Prof. dr. ing. Radu Munteanu, președintele de onoare al PRO INVENT, a vorbit, la rândul său, despre rolul invenției și al inovării într-o perioadă în care societatea trece prin schimbări și crize. Acesta a amintit și de importanța protejării proprietății industriale, în contextul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). În opinia sa, dezvoltarea cercetării presupune nu doar idei și competență, ci și mecanisme prin care invențiile pot fi protejate.
"Dedicăm cea de-a XXIII-a ediție a Salonului PRO INVENT celor 100 de ani de la înființarea Biroului Brevetelor, entitatea care a stat la baza actualului Oficiu de Stat pentru Invenții și Mărci. Este un prilej de a evidenția tradiția protecției invențiilor în România și importanța sprijinirii inventatorilor. Aderarea la convențiile și organizațiile europene din domeniu, alături de activitatea Oficiului Român pentru Știință și Tehnologie de la Bruxelles, contribuie la dezvoltarea și internaționalizarea inventicii românești. În același timp, trebuie să reflectăm asupra responsabilității noastre față de generațiile viitoare. Nu suntem veșnici, nu suntem stăpâni nici peste apă, nici peste pământ. Trebuie să facem din
tehnologie și inovare instrumente ale renașterii și, din fericire, oamenii prezenți azi aici, la salon, asta vor să facă", a spus prof. dr. ing. Radu Munteanu, președintele de onoare al Salonului PRO INVENT.

Roboții Nao și Pepper, adaptați de studenți pentru a interacționa cu publicul
Printre proiectele prezentate de echipele UTCN se află doi roboți, Nao și Pepper, adaptați de studenți pentru a interacționa cu publicul. Tinerii au dezvoltat partea de software și au combinat mai multe tehnologii de inteligență artificială, astfel încât roboții să poată recunoaște interlocutorul, să preia întrebările și să ofere răspunsuri în limba română.
Unul dintre roboți, Nao, poate răspunde la întrebări despre drepturile de autor pentru conținutul generat cu ajutorul inteligenței artificiale. De exemplu, utilizatorii îl pot întreba cui îi aparțin drepturile asupra unei imagini create cu AI.

Robotul este o platformă comercială, însă studenții au dezvoltat aplicația software care îi permite să ofere răspunsuri adaptate domeniului abordat. Proiectul arată cum poate fi folosită inteligența artificială pentru a face informațiile despre proprietatea intelectuală mai accesibile publicului.
"Micul Nao știe să răspundă la întrebări despre drepturi de autor în vederea materialelor generate cu inteligență artificială. Adică dacă generăm o poză cu AI, dacă drepturile de autor sunt ale noastre, dacă sunt ale companiei sau ale artiștilor care au contribuit la baza de date pentru generarea acelei imagini", a explicat Antonio, student în cadrul Facultății de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției.
Cel de-al doilea robot, Pepper, poate oferi informații despre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, facultăți, evenimente și domenii precum brevetele, mărcile, desenele industriale și secretele comerciale.

Robotul folosește senzori pentru a identifica persoana cu care interacționează și poate răspunde întrebărilor pe baza informațiilor pregătite de echipă. Pepper este și mobil: platforma sa cu roți omnidirecționale îi permite să se deplaseze și să se orienteze către persoana care vorbește. La salon, robotul a fost ținut staționar pentru a facilita interacțiunea cu numărul mare de vizitatori.

Astfel de sisteme pot fi utilizate, de exemplu, la recepții, în spații publice, în aeroporturi sau în spitale, pentru a oferi indicații și informații. Studenții lucrează și la alte proiecte de robotică, inteligență artificială și realitate virtuală, inclusiv aplicații care permit interacțiunea cu personaje istorice în medii virtuale.
Medicină de precizie cu roboți "sanitari"
O altă echipă din cadrul UTCN a venit la salonul de inventică cu proiecte de robotică medicală, cu aplicații în recuperare și chirurgie.
Unul dintre prototipuri este un braț robotic destinat asistării persoanelor care au dificultăți în folosirea unui membru.

În demonstrația prezentată la salon, un senzor de vedere și un sistem bazat pe inteligență artificială urmăresc obiectul spre care se îndreaptă utilizatorul și încearcă să identifice intenția acestuia de a-l apuca. În exemplul demonstrativ, sistemul recunoaște intenția de a lua o sticlă și comandă mișcarea mâinii robotice.
"Mecanismul este activat de către o cameră cu inteligență artificială. Este un test pentru recunoașterea intenției utilizatorului cu inteligență artificială prin senzorul vision - utilizatorul poartă ochelarii de camera și softul, iar când se apropie de obiect, softul intruiește intenția și îl prinde", a explicat Vegh Ștefan, doctorand UTCN.
Mâna-robot este acționată prin cabluri de tip Bowden, concepute să imite funcționarea tendoanelor umane. Sistemul arată cum pot fi combinate robotica și inteligența artificială pentru a sprijini recuperarea/suplinirea funcțiilor motorii.

Cercetătorii UTCN lucrează și la sisteme robotice pentru proceduri medicale în care precizia este esențială.
Unul dintre acestea vizează tratamentul cancerului. Cu ajutorul unei sonde este identificată zona vizată, iar un mecanism robotic este conceput pentru a introduce cu precizie o sursă radioactivă de dimensiuni mici, astfel încât țesuturile sănătoase din apropiere să fie protejate pe cât posibil.

Pentru dezvoltarea unor asemenea sisteme, echipa UTCN se folosește și de tehnologia de imprimare 3D, cu care realizează modele anatomice. Acestea pot reproduce structuri precum esofagul și pot fi utilizate pentru testarea și antrenarea roboților înainte de folosirea lor în situații medicale reale.

Un alt proiect urmărește asistarea procedurilor stomatologice. Un "robot-dentist" poate ghida o freză pe baza informațiilor furnizate de o cameră de mare precizie, astfel că poate fi folosit inclusiv în zona implanturilor dentare.

"Robotul ghidează cu precizie freza și aici se vede cum intră în os pentru un implant. Avem un deficit mare de medici, iar robotica va face parte din viața medicală. Acesta este viitorul", a spus Vegh Ștefan.

Aceste aplicații sunt în stadii de dezvoltare și testare, iar echipele urmăresc să îmbunătățească precizia și controlul mișcărilor, aspecte esențiale în utilizarea tehnologiei robotice în medicină.
Robot folosit în terapia copiilor cu autism
La standurile UTCN este prezent și un robot utilizat în aplicații de terapie pentru copiii cu autism. Platforma poate interacționa cu cei mici prin gesturi și conversație, iar cercetătorii pot dezvolta programe adaptate cerințelor specialiștilor din domeniul medical.
Robotul în sine este o platformă comercială, însă contribuția echipei constă în dezvoltarea unor aplicații care să răspundă nevoilor terapeutice.

Saltele inteligente, tehnologii antiîngheț și materiale de construcții inovatoare
Pe lângă proiectele UTCN din robotică și inteligență artificială, PRO INVENT 2026 reunește invenții din mai multe domenii. Printre soluțiile anunțate pentru această ediție se numără sisteme care adaptează forma saltelei la corpul utilizatorului, cu scopul de a îmbunătăți confortul și calitatea somnului.
În agricultură sunt prezentate tehnologii pentru protejarea livezilor și viilor împotriva înghețului, o problemă care poate provoca pagube importante culturilor.
În domeniul construcțiilor, inventatorii propun materiale realizate prin valorificarea cenușii provenite din termocentrale.
Salonul PRO INVENT 2026 se desfășoară între 14 și 16 octombrie, la HUB-ul UTCN, și reunește peste 350 de invenții, inovații și proiecte de cercetare.


