Profesor: "Când elevului i se dă o notă proastă, mai mult se demotivează. Se adâncește în rana mentalității că nu poate, că nu e bun"

Profesor: "Când elevului i se dă o notă proastă, mai mult se demotivează. Se adâncește în rana mentalității că nu poate, că nu e bun"

Profesorul Flavian Georgescu, antrenor de olimpici la matematică și fost olimpic național, spune că elevii au nevoie de reușite mici și dese pentru creșterea încredererii în sine.

Flavian Georgescu a spus în emisiunea „Sfatul Profesorului” de la Național FM, în colaborare cu educatieprivată.ro, referitor la cum poate fi crescută încrederea elevilor, că aceștia „au nevoie de reușite mici și dese”.

„Dacă acum 30 de ani, unui elev i se punea nota 4, ca a doua zi să fie înverșunat și să demonstreze profesorului că el e bun, în ziua de azi, observ cum lucrurile nu mai funcționează la fel. Când elevului i se dă o notă proastă, mai mult se demotivează și mai mult se adâncește în rana mentalității că nu poate și că nu e bun”, a spus profesorul Flavian Georgescu. 

„Trebuie să știm că elevii au nevoie de reușite mici și dese. Însă, aici apare o mare problemă a noastră, a adulților. Noi așteptăm de la elevi să ne arate ceva măreț pentru a-i lăuda, pentru a avea motiv să îi apreciem. Nu, noi, adulții, noi, dascălii, trebuie să le creăm elevilor contextul necesar pentru a se simți mereu apreciați și utili. Abia apoi, când se vor simți astfel, vor încerca și mai mult să ne demonstreze ce pot ei și așa vor veni rezultatele și succesele lor (...) Fiecare copil are are nenumărate motive pentru care poate fi apreciat. Poți să îl întrebi, de exemplu, cât face 5 ori 5. După ce îți răspunde, îl poți felicita în fața clasei, spunându-i că anul trecut nu știa tabla înmulțirii și iată că acum a învățat-o și cât de repede a răspuns. Reacția copilului va fi ca apoi să învețe și mai mult. Asta pentru că i-a plăcut să fie apreciat și a simțit că poate. Asta înseamnă încredere în tine”, a precizat profesorul, conform Edupedu.ro.

 

Comenteaza