Profesorii, în grevă japoneză! Lider sindical, înainte de întâlnirea cu David: Nu se renunță la protest, nu e îndreptat împotriva Ministerului Educației. Mesajul este pentru partidele politice
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:24
- Educaţie
- Ascultă știrea

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat înainte de întâlnirea de marți cu ministrul Daniel David, că „nu se renunță” la protestul de miercuri, „pentru că nu este un protest îndreptat împotriva Ministerului Educației”.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Europa FM, că nu se renunță la protest, „pentru că nu este un protest îndreptat împotriva ministerului Educației”.
„Aceste idei de creștere a normei didactice, de a sta opt ore pe zi în școală, de a nu se mai plăti doctoratul sunt idei vehiculate de către cei care negociază la Palatul Cotroceni viitoarele măsuri de austeritate. Despre asta discutăm. Mesajul pentru partidele politice este. Pentru că ele vor lua o decizie politică”, a spus Marius Nistor, la Europa FM.
Membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.), în semn de dezacord față de măsurile anunțate în spațiul public și atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, menite să reducă deficitul bugetar prin tăieri în sistemul de educație.
Sindicatele atrag atenția că aceste măsuri ar putea afecta grav condițiile de muncă și nivelul de trai al angajaților din educație, cu impact negativ asupra calității actului educațional.
Printre prevederile contestate se numără: creșterea normei didactice de predare, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană, eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, reducerea personalului din institutele naționale de cercetare-dezvoltare și din instituțiile Academiei Române.
Protest masiv la Cluj
Mii de membri de sindicat din învățământ protestează miercuri în școlile și universitățile din Cluj, iar federațiile sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest.
Potrivit președintelui Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, Lucia Cojocaru, acest protest „este un semnal de alarmă tras de salariații din Educație. Profesorii sunt foarte hotărâți ca, în septembrie, anul școlar să înceapă cu o grevă generală măsurile vor fi puse în practică”.
Liderului sindical a declarat, marți, pentru Ziua de Cluj, că, pe lângă cei peste 6000 de membri ai SLIPC, la protestul de astăzi vor participa și peste 700 de membri ai sindicatului „Spiru Haret“ din zona Turda și în jur de 2000 de membri de sindicat din Universitatea „Babeș-Bolyai“.