Profesorii, obligați să treacă meditațiile în declarațiile de interese. Lider de sindicat: "Este aberant, chiar se sare calul"

Profesorii, obligați să treacă meditațiile în declarațiile de interese. Lider de sindicat: "Este aberant, chiar se sare calul"

Ministerul Educației a lansat în consultare publică procedura pentru completarea declarațiilor de interese de către cadrele didactice, iar conform documentului, profesorii trebuie să menționeze în aceasta meditațiile.

„Declarația de interese se face în scris, pe propria răspundere, și cuprinde norma didactică, activitățile de predare, activitățile de pregătire cu elevii – meditații și activitățile didactice desfășurate în cadrul unor proiecte, îndeplinite de cel care o completează. (...) Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, personalului didactic de predare îi revine obligația să completeze declarația de interese. Personalul didactic de predare angajat ulterior datei de 31decembrie completează și depune declarația de interese în termen de 5 zile de la angajare”, se arată în document.

Potrivit proiectului, cine nu va depune declaraţiile de interese în termenele prevăzute și cine nu declară meditațiile se încadrează la abatere disciplinară, scrie Adevărul.

Simion Hăncescu, președintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a declarat pentru „Adevărul” că proiectul de ordin de ministru este unul abuziv.

„În Legea învățământului preuniversitar se spune că profesorii nu pot face meditații cu elevii pe care îi au la clasă, prevedere foarte bună, spunem noi, nu mai sunt discuții. Numai că prin această propunere, profesorii trebuie să comunice în acea declarație dacă fac meditații și cu elevi de la altă școală. Este aberant, chiar se sare calul. De ce ar trebui să știe școala unde este profesorul titular, că acesta face meditații cu un elev de la altă unitate de învățământ? (...) este un abuz”, a conchis Simion Hăncescu.

Comenteaza