Rectorul UBB: "avem o facultate care dă țării și specialiști în politică"

Rectorul UBB:
Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), Ioan Aurel Pop, a ținut să precizeze, într-o conferință de presă, că la universitățile clujene au învățat și câțiva dintre liderii politici ai țării.

"Avem o Facultate de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării care dă țării și specialiști în politică, nu știu cât de buni, dar trebuie să știți că la ora actuală președintele țării, domnul Klaus Werner Iohannis, este absolventul facultății noastre de fizică, domnul vice-prim-ministru Dîncu este absolventul facultății noastre de istorie și filozofie, la vremea respectivă, domnia sa fiind sociolog. Primul ministru este absolventul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, ministrul Sănătății este absolventul medicinii clujene", a afirmat el.

Cu toate acestea, rectorul UBB a ținut să precizeze că, în cazul în care Guvernul nu ar reuși să își îndeplinească obiectivele, acest lucru ar servi, totodată, și drept un semnal de alarmă pentru cei în sarcina cărora cade educarea tinerilor aflați la început de drum.

"Dacă acest Guvern nu va avea succes înseamnă că trebuie să mai lucrăm un pic la pregătirea intelectuală a clujenilor care se duc în politică. Deocamdată aici, la nivelul orașului, pot să vă spun că se vede o viață foarte dinamică din punct de vedere intelectual și sportiv, în același timp", a adăugat Pop.

În condițiile în care la Cluj sunt în plină desfășurare meciurile de Fed Cup dintre România și Cehia, rectorul UBB a lăudat performanțele obținute de-a lungul timpului de sportivii clujeni. De asemenea, el a susținut că așteaptă ca activitatea sportivă locală să fie mai bine finanțată pe viitor.

"Vă aflaţi în cea mai bună şi cea mai bine dotată instituţie de învăţământ superior sportiv din România, cu cel mai frumos și mai vechi parc sportiv, și aș îndrăzni să spun și cu rezultate de excepție în toate domeniile sportului. Sperăm să fie și mai de excepție, dacă ajutorul venit de la Guvern, că sportul nu se poate întreține singur, va fi mai substanțial de acum încolo", a afirmat el.

Declarațiile sale au avut loc în cadrul unei conferințe de presă prilejuite de vizita la Cluj a fostului ministru al Tineretului și Sportului Gabriela Szabo, care a vizitat dimineața Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Comenteaza