Foto Rectorul UMF Cluj a participat la conferința aniversară ARACIS 20 de ani: "A reunit oameni dedicați calității și dezvoltării învățământului superior"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:50
- Educaţie
- Ascultă știrea

Rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, a participat, la începutul acestei săptămâni, la conferința aniversară "20 de ani de ARACIS", organizată la Brașov.
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) aniversează anul acesta 20 de ani de la înființare și peste trei decenii de la inițierea proceselor de evaluare externă a calității în sistemul românesc de învățământ superior. Evenimentul a reunit aproximativ 200 de participanți de la nivel național și internațional - reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, ai Ministerului Educației și Cercetării, reprezentanți ai Academiei Române, precum și ai studenților.
"Un eveniment frumos, care a reunit oameni dedicați calității și dezvoltării învățământului superior din România. M-am întâlnit cu profesioniști pe care îi respect foarte mult, care au schimbat fața învățământului din România și cu prieteni dragi", a relatat prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca.
"Felicitări echipei ARACIS pentru profesionalismul și consecvența din acești 20 de ani!
O zi plină de inspirație, dialog și recunoștință pentru munca depusă în sprijinul educației", a mai transmis rectorul UMF Cluj.