România mai are 70 de școli cu toalete în curte/ 19 unităţi de învăţământ funcţionează în trei schimburi
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Sep 2024, 16:03
- Educaţie
- Ascultă știrea
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat miercuri că mai sunt 19 școli care funcţionează în trei schimburi și că numărul unităţilor de învăţământ cu grup sanitar neconform a scăzut la 70.
Ligia Deca a anunțat că "ultima actualizare arată că am scăzut la 70 de unități de învățământ cu grup sanitar neconform". Potrivit ministrului Educației, aceste școli nu sunt cuprinse în momentul de față la finanțare pentru a rezolva această problemă.
"Continuăm până când nicio școală nu va mai avea o toaletă neconformă. Dintre cele 70 de grupuri sanitare neconforme, 50 vor fi cuprinse într-o hotărâre de guvern pentru finanțare, pe care Ministerul Educației o va iniția chiar de anul acesta. Cele 20 rămase prezintă caracteristici care nu permit finanțare actuală, fie sunt pe terenuri private, fie deja sunt prinse în alte programe de finanțare", a declarat Ligia Deca în briefingul de după ședința de guvern.
Ea a precizat că toţi copiii încep, luni, şcoala în format fizic, dar a aspus și că sunt 19 unități de învățământ care funcționează în trei schimburi, ceea ce din anul școlar 2025/2026 va fi ilegal:
"În ceea ce privește școlile în trei schimburi, mai avem la nivel național 19 unități de învățământ care funcționează în trei schimburi, dintre care șapte ca urmare a lucrărilor de reabilitare, extindere, modernizare și 12 din cauza spațiului insuficient. Am transmis deja că este prioritar să nu mai avem școli în trei schimburi. Nu doar că nu mai este de dorit, dar de anul școlar viitor 2025-2026 este ilegal să mai avem școli care desfășoară activitate în trei schimburi. De asemenea, o să evaluăm în viitorul apropiat, împreună cu colegii din teritoriu, posibilitatea de a avea școală într-un singur schimb, care permite, de asemenea, extinderea programului și desfășurarea de activități de tip "școală după școală".
Ministrul a mai anunțat și că "Școala Altfel" în anul școlar 2024-2025 "va avea ca temă prioritară prevenirea și reducerea faptelor de violență, a consumului de droguri, alcool și tutun și educația rutieră".
"În școli va fi desemnat un responsabil pentru implementarea acestor activități de prevenție a consumului de droguri și alte substanțe psihoactive, iar școlile vor planifica activități de prevenire la cel puțin o clasă din fiecare unitate de învățământ preuniversitar", a explicat Ligia Deca.