Foto Săli de clasă în containere în Floreşti / "Parcă ar fi o organizare de șantier, nu o instituție de învățământ"

Săli de clasă în containere în Floreşti / "Parcă ar fi o organizare de șantier, nu o instituție de învățământ"
| Foto: sursa - https://cluj24.ro/

Mai mulţi floreşteni şi-au exprimat dezamăgirea cu privire la faptul că unii elevi din comună vor învăţa la început de an şcolar 2024 - 2025 în containere, în săli de clasă improvizate. 

Este vorba despre Liceul ”Dumitru Tăuțan”, unde o parte dintre elevi nu au loc în sălile de clasă, aici fiind iprovizate săli de clasă în containere şi vor merge la toaletă în corpul principal de clădire. Printre părinți există nemulțumiri și îngrijorare cu privire la situaţia de la acest liceu unde elevii vor învăţa şi în 3 schimburi.

În acest an școlar, la Liceul Teoretic ”Dumitru Tăuțan” din Florești au fost înscriși 2.200 de elevi.
Peste 200 de elevi de la Liceul ”Dumitru Tăuțan” din Florești vor învăța în containere, potrivit directorului școlii, Mirela Feneșan. Aceștia sunt elevi de clasa a II-a, care vor merge la școală dimineața, și elevi din clasa a VII-a, care vor învăța acolo după-amiaza, a transmis Clujul Copiilor

"Copiii învață ăn containere, așa de bine este în Floresți" / "De fapt foarte mulți copii nu au loc la grădinițe, iar la scoli se face şcoală în trei schimburi ca la fabrici. Pe deasupra se mai face scoală și în containere." / "Să ne fie rușine, nouă ca și alegători… atâta putem în anul 2024: săli de clasă în containere pentru copiii noștri, acestea sunt standardele unei comunități bune doar ca să iasă la recensământ! Copiii noștri vor învăța în containere de parcă ar fi o organizare de șantier și nu o instituție de învățământ! Mai urmează să le pună și niște toalete ecologice lângă ele și totul va fi perfect! A și niște calorifere pe bază de ulei! RUȘINE SĂ NE FIE!!!!", au comentat postările de la deschiderea noului an şcolar de pe paginile de socializare ale comunei Floreşti unii cetăţeni.  

"Anul acesta ați ratat deschiderea de an de la Dumitru Tăuțan!? sau nu v-am prins eu la festivitate?.... o fi din cauza containerelor în care învață copiii?", l-a întrebat o mămică pe edilul comunei lângă postarea dedicată deschiderii anului şcolar.

"Copiii noștri merg la școală în trei schimburi, clasa a Vl-a are ore până la ora 18,oare când vor avea timp să se pregătească pentru următoarea zi și să nu mai spunem că mulți dintre ei au activități extra școlare de care copiii nu se vor mai putea bucura. Activități foarte importante care îi ajută să evolueze, asta ar trebui să vă dea de gândit și să vă determine să găsiți soluții pentru acești copii", a mai adăguat un părinte al cărui copil va merge la cursuri în 3 schimburi la Liceul ”Dumitru Tăuțan” din comuna Floreşti.

Primarul Bogdan Pivariu a menţionat extinderea clădirii liceului "Dumitru Tăuțan" în mesajul postat la deschiderea anului şcolar. "Educația este cheia care deschide ușile unei lumi pline de oportunități. Administrația floreșteană acordă o atenție deosebită educației, iar dovada sunt numeroasele proiecte ce vor demara anul acesta, menite să îmbunătățească semnificativ calitatea învățământului.

De la construirea unei noi școli, una dintre cele mai moderne din România, la extinderea clădirii liceului Dumitru Tăuțan și dotarea acestora cu echipamente performante și noi tehnologii care să sprijine procesul educațional. Primăria Florești rămâne un partener de încredere pentru dascăli, părinți și, nu în ultimul rând, pentru elevi. Împreună, construim un mediu propice dezvoltării și excelenței academice. Vă doresc tuturor un an fantastic, plin de realizări și rezultate excepționale", a transmis primarul comunei. 

Amintim că liceul Dumitru Tăuțan din Florești va întra într-un proces de modernizare. Primarul Pivariu a anunțat în luna august că s-a obținut finanțarea. Proiectul include, printre altelte, extinderea aripii estice a clădirii actuale, 15 clase noi și un laborator modern, panouri fotovoltaice pentru independența energetică, dar și o seră didactică.

Săli de clasă în containere în Floreşti / "Parcă ar fi o organizare de șantier, nu o instituție de învățământ"

Potrivit edilului Bogdan Pivariu, este vorba de o investiție de aproape 23 de milioane de lei. Liberalul i-a mulțumit ministrului Educației, Ligia Deca, pentru implicarea în acest proiect. "Am parcurs azi un nou pas important în direcția dezvoltării infrastructurii educaționale din Florești. Aceste fonduri nerambursabile, parte din programul „Școala Verde”, vor contribui la creșterea numărului de locuri disponibile în școli și la modernizarea infrastructurii educaționale. Îi mulțumesc doamnei Ministru, Ligia Deca pentru implicarea sa în acest proiect atât de important pentru Florești", a transmis primarul Pivariu. 

Proiectul include:
- extinderea aripii estice a clădirii actuale
- 15 clase noi și un laborator modern
- panouri fotovoltaice pentru independența energetică
- o seră didactică
- tehnică educațională de ultimă generație (table smart, laptopuri etc.)

Alături de celelalte proiecte aflate în desfășurare, vreau să ne asigurăm că școlile din Florești se transformă în spații moderne, prietenoase cu mediul, care să obțină statutul de „școli verzi”.

Comenteaza