Scandal în Educație. Andronescu, acuzată că dă peste cap calendarul admiterii la liceu
Federaţia "Spiru Haret" solicită anularea Ordinului emis de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, referitor la calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat, sindicaliştii ameninţând că, în caz contrar, vor demara acţiuni de protest împreună cu asociaţiile de părinţi şi elevi.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret solicită anularea Ordinului Ministrului Educaţiei 3995 din 13 mai, prin care se schimbă calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat.
"Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a emis astăzi, 13 mai 2019, Ordinul 3995, prin care schimbă calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfăşurare. Actul normativ nu a fost discutat în prealabil cu niciun partener social. Prin acest document, Ministerul Educaţiei Naţionale amână cu circa o lună desfăşurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea naţională", precizează FSE Spiru Haret într-un comunicat remis presei.
Potrivit reprezentanţilor sindicatelor din Educaţie, prin acelaşi act, se amână până la 30 mai şi afişarea locurilor disponibile în licee şi şcoli profesionale, lucru care va afecta grav şi mişcarea de personal.
"Ceea ce a făcut Ministerul Educaţiei este ilegal. Nu poţi să-ţi baţi joc de copii, părinţi şi cadre didactice. Sunt părinţi care astăzi s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-şi înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început să organizeze târgurile de oferte educaţionale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. De exemplu, în Bucureşti, de mâine, liceele ar trebui să-şi prezinte oferta. Însă, unităţile de învăţământ nu au aprobate cifrele de şcolarizare, pe care, potrivit ordinului dat în această seară, le vor primi de-abia la sfârşitul lunii mai", a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret.
În context, Federaţia solicită anularea OMEN 3995/13.05.2019.
"În condiţiile în care MEN nu va reveni asupra actului normativ, federaţia, în colaborare cu asociaţiile de părinţi şi elevi, va demara acţiuni de protest", se mai arată în comunicat.