Schimbare "excepțională" la Bacalaureat! Elevii care nu au ajuns la examen din motive neimputabile pot susține proba la ora 13:00

Schimbare "excepțională" la Bacalaureat! Elevii care nu au ajuns la examen din motive neimputabile pot susține proba la ora 13:00

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat că absolvenții care nu reușesc să ajungă la timp la proba obligatorie a profilului de la Bacalaureat din motive care nu le sunt imputabile pot susține examenul la ora 13:00, folosind subiectul de rezervă.

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat că elevii care întârzie la probele scrise ale Bacalaureatului 2026 din motive independente de voința lor nu vor pierde șansa de a susține examenul. Aceștia vor putea participa la o sesiune organizată în aceeași zi, la ora 13:00, utilizând subiecte de rezervă.

Măsura are în vedere situații excepționale precum blocaje în trafic, probleme ale transportului public, incidente tehnice sau alte evenimente care împiedică accesul elevilor la centrul de examen în intervalul stabilit.

„Proba examenului de bacalaureat se susține începând cu ora 9. În situații excepționale, în care au existat candidați care nu au putut ajunge la centrele de examen din motive care nu le sunt imputabile, metodologia permite susținerea probei cu subiect de rezervă, începând cu ora 13.00. În astfel de situații, președinții centrelor de examen vor informa candidații în legătură cu procedura de urmat pentru susținerea probei cu subiect de rezervă”, a transmis ministrul Mihai Dimian, pe pagina sa de Facebook.

Proba la Matematică și Istorie se desfășoară miercuri, 1 iulie, după ce Ministerul Educației a decis amânarea cu o zi a examenului, inițial programat pentru 30 iunie, din cauza codului roșu de caniculă. 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .