Se renunţă la închiderea universităților cu 3 cazuri confirmate de COVID-19

Se renunţă la închiderea universităților cu 3 cazuri confirmate de COVID-19
| Foto: www.jhsph.edu

Universitățile nu se vor mai închide automat la doar trei cazuri de coronavirus confirmate în formaţii de studiu diferite, decizie care este inclusă într-un ordin comun de ministru ce se află în lucru la Ministerele Educației și Sănătății.

Anunţul a fost făcut de Horia Oniță, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Astfel, decizia o va lua fiecare unitate de învățământ superior împreună cu direcțiile de sănătate publică, în funcție de numărul de cazuri și unde au apărut (în funcție de cum sunt împărțite facultățile pe imobile) pentru fiecare situație în parte, scrie Edupedu.ro.

„Ordinul va conține în mare parte aceleași reguli stabilite anterior, dar se vor modifica unele lucruri cum ar fi clarificări privind cazarea din cămine și modificarea acelei reguli care prevedea că la trei cazuri de coronavirus/per universitate, se va închide toată instituția de învățământ superior.

Regula aceasta nu avea nicio logică, fiindcă una este în preuniversitar când ai, în general, un singur imobil, alta este în universitar când ai mai multe facultăți împărțite în mai multe clădiri. Poți să ai și 10 imobile, ori nu are nicio logică să le închizi pe toate dacă apar trei cazuri.

Astfel, în noul ordin, este prevăzut ca la apariția a trei cazuri confirmate de coronavirus, să aibă loc o discuție cu reprezentanții direcției de sănătate publică pentru a decide, în funcție de caz, unde vor fi suspendate cursurile, fie că este vorba de facultate/imobil/grupă/universitate”, a explicat Oniță.

Mai exact, decizia ar urma să modifice paragraful b, de la punctul 6 din ANEXA nr. 2 a Ordinului comun de ministru nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2: GHID privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în instituţiile de învăţământ superior în perioada pandemiei de COVID-19.

 6. Criterii de suspendare a activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ superior, în cazul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19

b) La apariţia a 3 (trei) cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19, în formaţii de studiu diferite ale aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, se suspendă activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică la nivelul întregii instituţii, pe o perioadă de 14 zile de la data de debut a ultimului caz;

Comenteaza