SIMULARE BAC 2019. Cele mai bune vs. cele mai slabe licee din Cluj. Cum justifică inspectorul şef rezultatele slabe

SIMULARE BAC 2019.  Cele mai bune vs. cele mai slabe licee din Cluj. Cum justifică inspectorul şef rezultatele slabe

Deşi rezultatele la simularea examenului de bacalaureat 2019 sunt dezastruoase, cu o rată cumulată de promovare (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) de doar 36%, judeţul Cluj s-a clasat pe locul doi naţional, cu 45%. 

 

TOP cele mai bune licee:

  • Colegiul Naţional Emil Racoviţă - 91,14%
  • Liceul Nicolae Bălcescu - 86,96%
  • Liceul Avram Iancu - 84,91%

TOP cele mai slabe licee (promovabilitate de doar 15-20%)

  • Liceul Spiru Haret
  • Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu
  • Colegiul Tehnic Edmond Nicolau

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui sau tutorelui, notele pot fi trecute în catalog.

Cum justifică Valentin Cuibus rezultatele slabe

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ Cluj) are câteva explicaţii pentru acest procent. Acesta susţine că judeţul a înregistrat un procent de promovabilitate de 51,11%, iar Ministerul Educaţiei a prezentat un procent de 45,5%.

“Din ceea ce spuneau profesorii, subiectele au fost ceva mai grele decât cele din anii trecuţi, asta ar explica de ce sunt câteva procente în minus faţă de cele din 2018. Cu toate astea, Clujul a rămas în frunte cu rezultatele de la bacalaureat, clasându-se pe locul unu sau, cel mai jos, doi, după Iaşi, cu un procent de 51%”, a declarat Valentin Cuibus, şeful ISJ Cluj.

El spune că problema rămâne la învăţământul tehnologic, unde procentele de promovabilitate sunt cu 50% mai mici faţă de cele de la învătământul teoretic. 

Un alt aspect de menţionat este faptul că sunt elevi cu medii de 8,00, care nu au luat notă de trecere la o materie, ceea ce înseamnă că au avut note de peste 9,00 la două dintre probe. Cuibus spune că acest lucru s-ar putea explica prin faptul că mulţi elevi s-au hotărât târziu în privinţa probei la alegere. 

Rata de promovare la nivel naţional - 36%

Rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, organizată de Ministerul Educației Naționale în perioada 11-13 martie, relevă o rată cumulată de promovare (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) de 36,88%, în creștere cu 0,36% față de anul trecut (36,52%).

Ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 42,15% (47.598 de elevi din 112.925 prezenți). În raport cu anul școlar anterior (39,55%), se constată o majorare de aproape 3%. La clasa a XI-a, rata de promovare este 31,86%.

În opt judeţe rata cumulată de promovare a depășit 40%: Iași (46,4%), Cluj (45,5%), Dolj (43,1%), Brăila (43%), Galați (41,9%), Alba (41,3%), Vâlcea (40,5%) și Suceava (40,2%). De asemenea, în capitală 40,4% dintre elevi au reușit să obțină medii generale mai mari sau egale cu 6,00. 

Comenteaza