Sute de contestații la Evaluarea Națională, la Cluj. Câte medii au crescut

Sute de contestații la Evaluarea Națională, la Cluj. Câte medii au crescut

Sute de candidați din Cluj la Evaluarea Națională au depus contestații după afișarea primelor rezultate.

Peste 700 de absolvenți de clasa a VIII-a nu au fost mulțumiți de notele obținute și au depus contestații după afișarea rezultatelor inițiale. Cele mai multe cereri de reevaluare a lucrărilor au fost depuse la proba de Limba și literatura română - 416 și 323 la cea de matematică.

După recorectare, procentul de promovare a examenului a ajuns, la Cluj, la 88,69%, în creștere cu doar patru cazuri față de rezultatele de dinainte de contestații, de 88,59%. 

După contestații, procentul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 este de 76,90% la nivel național, adică 94.629 de candidați, în creștere cu 0,10% (103 candidați) față de rezultatele inițiale (76,80%). În ceea ce privește mediile de 10, acestea au crescut de la 120 la 132, dintre care una la Cluj.

La nivel național, cele mai multe contestații s-au depus în București (3.513 contestații) și județele Iași (1.127 de contestații), Constanța (1.070 de contestații), Dolj (1.025 de contestații) și Argeș (867 de contestații). Un număr redus de solicitări de reevaluare a lucrărilor s-a consemnat în județele Mehedinți (90), Caraș-Severin (105) și Covasna (124).

Comenteaza