Titularizare 2024. S-a publicat lista cu posturile disponibile în județe, inclusiv la Cluj

Titularizare 2024. S-a publicat lista cu posturile disponibile în județe, inclusiv la Cluj

Ministerul Educației a publicat lista posturilor disponibile în 2024 şi calendarul concursului de titularizare.

Site-ul Titularizare 2024 a fost lansat, joi seara, 22 februarie, de către Ministerul Educației. Site-ul prezintă posturile disponibile până la acest moment, lista urmând să fie actualizată în perioada următoare.

Înscrierea candidaților pentru concursul de Titularizare se va face în perioada 8 - 17 mai 2024, iar proba scrisă are loc pe 17 iulie 2024.

Profesorii care nu sunt angajați într-o școală pot vedea pe site-ul Titularizare 2024 care sunt posturile complete pe care pot da examen, dar și posturile incomplete din fiecare județ. 

Lista posturilor disponibile în școlile și grădinițele din toată țara este împărțită pe trei categorii - Posturi incomplete, Posturi complete cu viabilitate sub 4 ani și Posturi complete cu viabilitate de cel puțin 4 ani.

Lista cu posturile disponibile pentru titularizare în Cluj, poate fi consultată AICI.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și inspecția în profilul postului.

Comenteaza