Trei școli din județul Cluj au fost decorate de președintele Klaus Iohannis, de Ziua Educației

Trei școli din județul Cluj au fost decorate de președintele Klaus Iohannis, de Ziua Educației
| Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat de Ziua Educaţiei mai multe unităţi de învăţământ, printre care trei din județul Cluj. Acestea au primit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer.

Cele trei unități de învățământ din județul Cluj sunt: Școala Gimnazială „Mihai Vodă” din comuna Mihai Viteazu, Școala Gimnazială din comuna Viişoara și Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din municipiul Cluj-Napoca.

De Ziua Mondială a Educaţiei, pe care o sărbătorim astăzi, onorăm rolul esenţial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învăţământ în ghidarea tinerilor noştri pe calea cunoaşterii şi a asumării valorilor pe care se construieşte o societate liberă, prosperă şi puternică. A te dedica formării unor întregi generaţii este una dintre cele mai frumoase vocaţii. Să îi preţuim, aşadar, pe cei care deschid minţi şi formează caractere, fiind ei înşişi modele de urmat elevilor pe care îi educă. La mulţi ani tuturor celor care au ales cariera didactică!”, afirmă preşedintele în mesajul transmis de Ziua Educaţiei.

Ceremonia de decorare va avea loc marţi, 8 octombrie 2024, ora 17:00, la Palatul Cotroceni.

Comenteaza