UBB aniversează 40 de ani de parteneriat cu o universitate din Germania
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Oct 2015, 14:14
- Educaţie
- Ascultă știrea
Pentru a marca evenimentul conducerea instituţiei de învăţământ superior clujene va organiza. de la ora 17:30. în Aula Magna din clădirea centrală o ceremonie ce se vrea a fi o "expresie a dorinței de a reînnoi bazele contractuale și de a intensifica actuala colaborare".
În acest scop, la eveniment vor participa Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, Bernd Engler, rectorul universităţii, Eberhard Karls din Tübingen, Rudolf Gräf, prorector responsabil de linia germană şi cooperarea cu mediul cultural german, Mathias Beer, directorul executiv al KGKDS, şi Vasile Puşcaş.
Cu acest prilej va fi organizată conferinţa anuală a Comisiei pentru istorie şi cultură a germanilor în Europa de sud est (KGKDS): "Statul naţional şi omogenizarea etnică. Comparaţie între Ungaria şi România (1918/19-1950)".
Prin reînnoirea convenției referitoare la cooperarea dintre cele două universităţi rectorii lor își exprimă intenția de a promova mobilitatea cadrelor didactice, a cercetătorilor şi a studenților în toate disciplinele reprezentate în universitățile lor, concentrând activitatea cadrelor didactice din universitățile partenere pe programe de învățământ, dar şi de a dezvolta mai departe și a sprijini proiecte de cercetare comune.
De asemenea, ei doresc să întreprindă eforturi comune în vederea finanțării unor astfel de proiecte, să susțină membrii universităților la depunerea de cereri de finanțare și să acționeze împreună în cadrul programelor de cercetare și educaționale ale Uniunii Europene.
Un alt scop final al parteneriatului este cel de a mediatiza și transmite mai departe informații despre cele două țări, îndeosebi despre structurile economice, sociale, administrative și educaționale ale României și Germaniei.
Acordul a fost semnat inițial în anul 1975, apoi reînnoit pe data de 31 martie 2003 pe durata a trei ani, cu prelungire automată după aceea.