UBB implementează, în premieră în România, Doctoratul European. VEZI lista universităţilor din Europa ce acordă astfel de doctorate

UBB implementează, în premieră în România, Doctoratul European. VEZI lista universităţilor din Europa ce acordă astfel de doctorate
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a hotărât implementarea criteriilor pentru acordarea Doctoratului European, cu scopul de a stimula integrarea absolvenților de doctorat în mediul academic și socio-economic european.

Criteriile pentru acordarea Doctoratului European la UBB (adaptate după criteriile Confederation of European Union Rectors' Conferences) sunt următoarele:

Studentul a parcurs un program doctoral acreditat în UBB și s-a angajat pe ruta Doctoratului European cel târziu din anul doi al studiilor doctorale (odată cu intrarea în programul de cercetare științifică din cadrul studiilor doctorale). Angajamentul pe această rută este facultativ, iar studentul doctorand poate renunța la rută înainte de susținerea tezei.

Ca parte a programului doctoral la UBB, studentul a petrecut cel puțin 4 luni în una sau mai multe universități din Uniunea Europeană (în afara României și nu mai mult de două universități).

Înainte de acceptarea tezei pentru susținere, cel puțin doi referenți, cadre didactice și/sau de cercetare, de la universități sau unități de cercetare de prestigiu din Uniunea Europeană, au recomandat-o în scris pentru susținere.

Cel puțin un membru din comisia de susținere a doctoratului este cadru didactic/de cercetare într-o universitate sau unitate de cercetare de prestigiu din Uniunea Europeană.

Teza de doctorat este redactată şi susţinută într-o limbă de circulație internațională.

UBB încurajează selectarea colaboratorilor europeni de la universități din Top-500 (în clasamentele de referință ale universităților), de la unități de cercetare de prestigiu din Uniunea Europeană și/sau din consorții europene din care UBB face parte.

Diploma de Doctor eliberată în condițiile legislației naționale va fi însoțită de un Certificat de Doctorat European, în limba engleză, eliberat de UBB.

Modelul de Certificat va fi propus de Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat al UBB și va fi aprobat de Consiliul de Administrație al UBB. Acesta va cuprinde obligatoriu sintagmele „European Doctorate (Doctor Europaeus/Europea)".

 

 

Comenteaza