UBB nu va retrage titlul de doctor al ministrului Bode

UBB nu va retrage titlul de doctor al ministrului Bode

Profesorul Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB, a declarat, marți, pentru Euronews România, că nu vede „ce ar mai putea să ceară acum avocații domnului Bode, odată ce instanța a spus că nu se impune suspendarea hotărârii de autosesizare” în ceea ce privește teza de doctorat a ministrului de Interne, dar și că „ar fi ilegal să cerem retragerea titlului, nu avem competența să facem acest lucru”.

Totodată, Dacian Dragoș a declarat că nu este de acord cu punctul de vedere al Emiliei Șercan, care a afirmat că UBB ar putea să îl acționeze în instanță pe Lucian Bode: „Nu suntem de acord. I-am explicat și doamnei Șercan. Nu sunt argumente pentru o astfel de susținere. E declarația dânsei”, a conchis Dacian Dragoș, citat de g4media.ro.

Tribunalul Sălaj a respins, marți, acțiunea depusă în instanță de ministrul Lucian Bode împotriva prin care solicita suspendarea deciziei Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) de reanalizare a tezei sale de doctorat. Lucian Bode susține, într-o postare pe facebook, că decizia instanței este „firească în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat” și anunță că a depus o nouă plângere pentru desființarea hotărârii prin care s-a constatat că teza sa de doctorat este „profund viciată”.

Comenteaza