UBB, premiată în cadrul unei gale la Opera Națională din București
- Scris de Ioana Pîrlea
- 18 Ian 2016, 10:51
- Educaţie
- Ascultă știrea

UBB a fost desemnată drept câștigătoare a premiului de "Conștientizare, educare și cercetare" în domeniul mediului, distincția fiind acordată de către Asociația Planeta Verde, împreună cu Asociația Română de Mediu.
Cele două asociații, susținute de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, au dorit, prin acordarea acestor premii, de a face cunoscută, la nivel național, implicarea activă a unor instituții, organizații și persoane în rezolvarea problemelor din domeniul protecției mediului.
"Acest premiu ne onorează și, în același timp, ne responasabilizează. Universitatea noastră și-a asumat misiunea de cetățean activ al comunității, asta însemnând că suntem preocupați inclusiv de găsirea unor soluții pentru problemele de mediu cu care ne confruntăm", a declarat Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB. Premiul a fost acordat la Opera Națională București, în cadrul ceremoniei "25 de ani de mediu în România".