UBB, singura universitate din România prezentă în prestigiosul clasament Shanghai

UBB, singura universitate din România prezentă în prestigiosul clasament Shanghai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este singura universitate din țară inclusă în prestigiosul clasament Shanghai (Academic Ranking of Word Universities/ARWU), dat publicității duminică, 15 august 2021, ocupând poziția 800-900 la nivel internațional.

În lume există aproximativ 30.000 de universități, dintre care în jur de 2000 au trecut pragul academic minimal pentru a fi analizate în ARWU, iar 1000 dintre acestea, reprezentând aproximativ primele 3% dintre universitățile lumii, au atins nivelul unei vizibilități și al unui impact internațional de prestigiu pentru a fi incluse în clasamentul/rankingul Shanghai (ARWU).

„Clasamentul/rankingul Shanghai (ARWU) este primul, cel mai cunoscut și cel mai pretențios clasament/ranking internațional al universităților. Mizând mai ales pe indicatori absoluți, în acest clasament/ranking se intră numai dacă chiar contezi și ai un rol important în lumea academică internațională, altfel spus te vezi și ai impact global, dincolo de o eficiență internă inerentă.

Prin prezența UBB în ARWU, România are o universitate în top 1000 internațional și se vede astfel în liga mare a universităților! În plus, tinerii români pot rămâne în țară, pentru a studia la o universitate din liga marilor universități ale lumii. Așa cum am mai spus în diverse contexte, pentru noi această prezență constantă în ARWU în ultimii ani este cu atât mai semnificativă cu cât clasamentul se bazează doar pe publicații din componenta de științe și (parțial, prin articole) de științe sociale, exprimate în articole indexate Web of Science.

Asta în timp ce UBB are șapte (7) facultăți și 28% din personalul academic în domeniul artelor/științelor umaniste – iar domeniul arts & humanities nu se consideră în acest clasament/ranking -, iar alte opt (8) facultăți de științele sociale (având 42% din personalul academic) nu publică ca practică curentă articole, ci (și) cărți care, din nou, nu sunt reliefate în acest clasament/ranking.

Așadar, reușim această performanță, doar cu 30% din personalul academic al UBB care se regăsește în cele șapte (7) facultăți de știință-inginerie, la care se adaugă unele publicații din zona științelor sociale în forma articolelor indexate Web of Science„, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

În final, rectorul UBB adaugă: “În ciuda rezultatului bun pentru UBB, mă îngrijorez în condițiile în care UBB este tot singura din țară, deoarece acest clasament/ranking arată capacitatea universităților de a genera cunoaștere competitivă internațional, iar faptul că România are doar o universitate aici nu este bine pentru mărimea țării și pentru forța țării în competitivitatea globalizată (ex. Ungaria are 4, Polonia 10, etc.).

În plus, deși noi creștem anual în termeni absoluți, alții, din afara țării, cresc mai mult și mai repede ca noi – prin mecanisme legislative și de suport financiar stimulative – , ceea ce face ca relativ să pierdem în clasament/ranking. Știu că există mai multe universități românești cu potențial apropiat de UBB și sper ca noul program început de ministerul de specialitate, de a susține cercetarea în universități, dacă va fi continuat măcar pe 5 ani și va avea un buget anual adecvat, va aduce mai multe universități românești în această liga de prestigiu, contribuind astfel la competitivitatea țării și la bunăstarea oamenilor.” 

Clasamentul/rankingul Shanghai (ARWU) se bazează pe indicatori (1) educaționali (ex. absolvenți cu premiul Nobel), (2) de cercetare (ex. publicații în Nature/Science și/sau indexate Web of Science – Science și Social Science Index) și (3) de calitate  a resursei academice (ex. premii Nobel, Highly Cited Researcher).

Cu o tradiție academică de 440 de ani, UBB – cea mai mare comunitate academică din țară – face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, fiind astăzi adesea cea mai bine poziționată din România în clasamentele/rankingurile universitare globale și pe domenii, de cinci ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează clasamentele/rankingurile internaționale majore ale universităților.

Recent, în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate ”world-class” (QS*****) din țară, iar din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene “world-class/research-intensive”.

Comenteaza