Foto UMF Cluj își votează luni rectorul. Anca Buzoianu, singurul candidat la această funcție

Luni, 27 noiembrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, are loc scrutinul pentru pentru funcția de rector, precum și pentru membrii consiliilor facultăților din cadrul UMF și din senatul universității.

Prof. univ dr. Anca Dana Buzoianu este singurul candidat la funcția de rector a UMF Cluj-Napoca. 

"Îmi doresc să pun în slujba Universității, căreia îi datorez totul, experiența în domeniul managementului academic acumulată până acum ca rector și ca decan al Facultății de Medicină și sper ca astfel să pot să întorc școlii
care m-a format o parte din valoarea primită. Oportunitatea de a continua proiectele deosebite pe care le-am început împreună și de a parcurge o nouă etapă a dezvoltării Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în calitate de rector, mă onorează, iar activitatea mea și a echipei mele se va desfășura după aceleași valori
în care credem cu toții: implicare, respect, profesionalism si performanță", a scris prof. univ dr. Anca Buzoianu în încheierea documentului, în care sunt prezentate și principalele realizări ale celor patru ani de mandat.

Joi, Anca Buzoianu a prezentat comunității academice o sinteză a celor patru ani de mandat, un bilanț al activității sale, cu realizările și provocările întâmpinate.

"(...) am dezbătut viziunea și obiectivele cuprinse în planul managerial de candidatură la o nouă funcție de rector al universității noastre. Acest plan se bazează pe valorile și principiile care m-au ghidat în timpul primului meu mandat și care ne-au permis să dezvoltăm, împreună, o universitate puternică și valoroasă.

Îmi doresc ca noul mandat pentru care candidez să se definească prin continuitate, echipa de conducere a UMF ”Iuliu Hațieganu” propunându-și optimizarea actului managerial în baza experienței acumulate în mandatul anterior. Continuitatea ne va permite să ducem la bun sfârșit proiectele de anvergură deja începute care, în mod firesc, necesită timp pentru finalizare: Centrul de Simulare, Training și Cercetare și Centrul de Chirurgie Experimentală, o nouă Bibliotecă, preluarea Spitalului CFR și aducerea lui la standarde moderne de îngrijire și dotare, reabilitarea clădirii Anatomie, o nouă biobază și o bază sportivă a universității, grădinița universității etc", a transmis prof. univ dr. Anca Dana Buzoianu, care este la a doua candidatură pentru această funcția de rector al UMF „Iuliu Hațieganu”, universitate pe care o conduce din noiembrie 2019, când a câștigat primul mandat.

loading...
Comenteaza