Universitatea din București face front comun cu UBB și solicită demiterea ministrului Educației

Universitatea din București face front comun cu UBB și solicită demiterea ministrului Educației
| Foto: unibuc.ro

Conducerea Universităţii din Bucureşti (UB) a anunţă că se alătură demersului Universităţii Babeş Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca şi solicită premierului Viorica Dăncilă demiterea ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa.

După ce luni conducerea Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a solicitat demisia sau demiterea ministrului Educaţiei Naţionale, care a oferit ”pseudoexplicaţii bazate pe motivaţii vetuste şi pe date eronate sau expirate” despre reducerea locurilor bugetate, conducerea Universităţii din Bucureşti (UB) a anunţat marţi că se alătură demersului UBB.

"Având în vedere măsurile controversate luate de ministrul Valentin Popa, care au afectat grav sistemul de învățământ superior din România, reprezentanții conducerii Universității din București solicită demiterea ministrului Educației, Valentin Popa", anunţă într-un comunicat de presă al Universităţii.

Reprezentanţii UB spun că Universitatea a înaintat în prealabil o plângere la adresa Ministerului Educației Naționale privind alocarea cifrei de școlarizare pentru anul universitar 2018 – 2019 prin care "solicită revocarea / anularea deciziei acestuia <>, precum și <>. Universitatea din București a inițiat, astfel, acțiunea în instanță în ceea ce privește actul emis de ministrul Valentin Popa".

Comunitatea universitară a UB se află în grevă japoneză din data de 18 aprilie, se arată în comunicatul menţionat.

 

Comenteaza