UTCN Cluj-Napoca construiește o clădire de 100 milioane lei pentru laboratoare de cercetare în AI

UTCN Cluj-Napoca construiește o clădire de 100 milioane lei pentru laboratoare de cercetare în AI

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a scos la licitație un contract de 96 de milioane lei pentru construcția unei clădiri cu destinația centru de cercetare în Inteligență Artificială. Achiziția vizează doar construcția clădirii, nu și echipamentele.

Clădirea va fi construită în incinta campusului universitar din Zorilor și va avea 5 etaje. Laboratoarele de cercetare vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație (sisteme de calcul High Performance Computer, servere specializate pentru deep learning și pentru stocare Big Data, aplicații de modelare, simulare, optimizare, proiectare etc.).

Domenii vizate de viitoarele aplicații:

  • Internet of Things, sisteme cyber-fizice, sisteme inteligente, mobilitate autonomă și conectată și soluții de tip oraș inteligent/smart city;
  • senzori și circuite integrate pentru sisteme inteligente;
  • arhitecturi integrate pentru procesarea avansată a datelor multimedia (text, voce, video);
  • robotica socială prin utilizarea inteligenței artificiale aplicată în zona roboticii non-industriale;
  • securitate cibernetică și aplicații spațiale pentru utilizare civilă;
  • e-agricultură: aplicarea tehnologiilor digitale și robotizate în agricultură – smart agri;
  • e-administrație / e-guvernare;
  • e-sănatate: diagnosticarea precoce și monitorizare, diagnosticul la distanță, telemedicină și modelare de programe informatice.
  • tehnologii de comunicare verbală om-mașină folosind inteligența artificială și tehnologii de prelucrare a limbajului natural.

Ofertele vor fi deschise în 19 aprilie 2023. Investiția face parte din proiectul universitar Hub Național din Domeniul Inteligenței Artificiale.

Comenteaza