Ziua Învățătorului aduce o nouă minivacanță pentru profesori și elevi/ Cât a mai rămas până la vacanța de vară

Ziua Învățătorului aduce o nouă minivacanță pentru profesori și elevi/ Cât a mai rămas până la vacanța de vară

Elevii și profesorii au parte de o nouă minivacanță la finalul acestei săptămâni, întrucât vineri, 5 iunie, este sărbătorită Ziua Învățătorului.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Săptămâna aceasta are doar 3 zile de școală, după ce luni, 1 iunie, elevii și profesorii au fost liberi de Ziua Copilului, iar vineri, de Ziua Învățătorului, vor fi din nou liberi. Astfel, elevii și angajații din învățământul preuniversitar au parte de două minivacante succesive.

Potrivit legislației în vigoare și contractului colectiv de muncă din învățământ, ziua de 5 iunie este nelucrătoare pentru personalul didactic și didactic auxiliar, iar cursrile care ar trebui să aibă loc în această zi nu se recuperează.

Noua zi liberă vine chiar înaintea vacanței de vară. Pentru elevii din clasele terminale de liceu, cursurile se termină, de fapt, chiar înaintea acesteia - joi, 4 iunie. Elevii care termină clasa a VIII-a vor continua cursurile până pe 12 iunie, iar pentru majoritatea elevilor anul școlar 2025-2026 se va încheia pe 19 iunie.

Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, iar pe 7 septembrie va începe viitorul an școlar.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .