Europarlamentarul Rareș Bogdan: „Cele patru partide pro-europene să se pună la masă cât mai repede pentru guvernarea României”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 03 Dec 2024, 12:27
- Politica
- Ascultă știrea
Liberalul Rareș Bogdan spune că trebuie înţeles votul românilor, precizând că maturitate înseamnă ca cele patru partide pro-europene să se pună la masă pentru a da o soluţie pentru guvernare.
Fostul prim-vicepreședinte al PNL este de părere că atacurile între liberali și social-democrați n-au dus la nimic bun, ambele partide obținând cele mai mici scoruri din ultimii ani.
„Cred că pentru situaţia actuală, la ceea ce se anunţă anul viitor (...) cred că ar trebui să fim cât se poate de maturi, cât se poate de echilibraţi. Războiul între noi nu ne-a dus la nimic bun. PSD a luat cel mai mic scor din ultimii 35 de ani, PNL a luat un scor pe care îl aveam când erau neunite cele două partide, deci unul mic de 15%. Eu am spus că, dacă Nicolae Ciucă nu va ajunge în turul doi, dar din păcate nu m-au înţeles toţi din partid, partidul va lua maxim între 12 şi 14%.
Din păcate s-a întâmplat asta. Nu spun că am avut gura urită să nu se înţeleagă altceva. Şi cred că în momentul ăsta ar trebui să fim cât se poate de maturi. România aşteaptă maturitate. Să înţelegem votul românilor, să nu mai umblăm cu moşmondeli. Maturitate înseamnă ca cele patru partide pro-europene să se pună la masă cât mai repede cu putinţă şi să dea o soluţie pentru guvernarea României”, a declarat Rareş Bogdan, potrivit news.ro.
Liberalul a precizat că România nu poate pierde ce a câştigat în ultimii 17 ani.
„E un moment extrem de important pentru România. România nu poate pierde ceea am câştigat cu foarte mare greutate în ultimii 17 ani şi un guvern în care Partidul Naţional Liberal trebuie să fie pentru că este garantul la Bruxelles, la Washington, la Londra, la Paris, a drumului pro-european, euro-atlantic al României, trebuie să aibă un cuvânt. De asemenea, Partidul Social Democrat care sper că de data asta lasă aroganţa şi Uniunea Salvaţi România sau cum se numesc ăştia ai lui Lasconi care sunt la 11% şi ei alături”, a explicat fostul prim-vicepreşedinte PNL.
Rareş Bogdan a mai fost întrebat dacă PSD ar putea face o alianţă cu partidele suveraniste în cazul în care Călin Georgescu va deveni preşedintele României.
„Ar fi pentru ei sfârşitul. Eu cred în capacitatea liderilor de a fi pro-europeeni, inclusiv a celor de la PSD. Cred că ar trebui să fim cât se poate de rezonabili şi să ne gândim la lucrurile bune pe care le-am făcut şi la ceea ce avem de făcut pentru români pentru că altfel blocăm administraţii, blocăm absorbţia banilor europeni. Bulgariei tocmai i s-a suspendat plăţile din PNRR. Noi avem o problemă mare cu tranşa 2, tranşa 3 e aşteptată. Deci dacă nu facem reforme, pentru că nu e importantă o persoană aici, noi nu mai vorbim azi de oameni. Nu contează omul, contează asumarea de reforme. Trebuie reorganizarea administrativ-teritorială”, a mai precizat eurodeputatul.