Trei accidente în două ore la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Oct 2012, 20:06
- Eveniment
- Ascultă știrea

Primul dintre accidente, în care au fost implicate nu mai puţin de trei maşini, a avut loc în jurul orei 13 în Căpuşu Mic, pe DN1 E60 spre Oradea, unde o persoană a fost rănită. Poliţiştii spun că o depăşire neregulamentară este cea care a provocat accidentul. DN1 E60 este cel mai periculos drum din Cluj, cu cele mai multe accidente înregistrate.
O oră şi jumătate mai târziu, la intrarea în localitatea Corpadea, aflată la 23 de kilometri de Cluj, două maşini au fost implicate într-un accident soldat cu rănirea unei persoane. Ultimul accident a avut loc în Dumbrava, în jurul orei 15, unde două autoturisme au provocat un accident soldat cu rănirea unei persoane.