Uitaţi de club, juniorii de la "U" au primit cadouri de la suporteri FOTO / VIDEO

Uitaţi de club, juniorii de la
Clujenii s-au dovedit generoşi cu juniorii de la Universitatea Cluj, club aflat în derivă. Deşi tradiţia cere ca în fiecare an de Sărbători aceştia să primească daruri din partea clubului, în acest an suporterii au preluat iniţiativa.

Copiii au primit daruri în holul mall-ului din Gheorgheni, în cadrul unui program în care solişti ai Operei din Cluj au cântat colinzi acapella, dar şi imnul Universităţii, "Gaudeamus Igitur", cu fularele "U" la gât. "Cei care acum conduc destinele clubului se pare că au uitat că la U este şi suflet", a spus preşedintele asociaţiei suporterilor, Călin Mişan, în faţa audienţei. "Ieri a trecut Apocalipsa pe lângă noi, dar asta pentru că U nu poate să moară. Când lumea se va sfârşi, ultimul supravieţuitor va striga "Haide U!".

"Acum situaţia de la club e în aer, nu se ştie nici cine conduce", spune Mişan pentru ziuadecj.ro, "aşa că am preluat noi această sarcină, prima dată în ultimii trei ani".

Campania de strângere de bani iniţiată de asociaţia suporterilor, "Şepcile Roşii", a avut un bilanţ mult peste aşteptările organizatorilor: peste 14.000 de lei au fost strânşi din donaţii, bani cu care au fost cumpărate 200 de pachete cu cadouri pentru copiii de la grupele de juniori ale Universităţii.

Etichete
Comenteaza