Victor Ponta amână numirea procurorilor şefi: "O va face noul ministru al Justiţiei"
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 02 Apr 2013, 14:01
- Eveniment
- Ascultă știrea
![Victor Ponta amână numirea procurorilor şefi:](images/Articole/00109262/00087733_large.jpg)
"Nu am vorbit de niciun fel de nume, nici aici la CSM, nici cu altă ocazie, chiar dacă pentru dvs sunt iportante numele. Nu am făcut asemenea nominalizări, am discutat despre procedură: dacă mergem pe cea prevăzută de lege - propunerea procurorilor şefi făcută premier, cu aviz de la CSM şi numire de către preşedinte - sau pe procedura discutată şi cu ministrul Pivniceru şi Comisia Europeană, care presupune anumite etape discutate de Pivniceru cu secţia de procurori. Opinia secţiei de procurori e de a merge pe o procedură de selecţie cu toate etapele. Am luat act, am spus că nu vreau să facem propuneri decât dacă ne inţelegem asupra procedurii de urmat", a explicat Ponta.
El a adăugat că vor participa la selecţie toţi cei care vor să se înscrie. "Nu ştiu când vom avea o nominalizare, probabil voi numi un nou minsitru al Justiţiei", a punctat Ponta.
Premierul a adăugat că nu e vorba de o răzgândire, ci că s-a consultat cu CSM şi a propus o anume procedură care nu a fost agreată de CSM. "Noul ministru va trebui să facă o procedură care să nu fie supusă reproşurilor", a mai spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a anunţat, azi dimineaţă, că a propus-o pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror şef al DNA. Anunţul a fost făcut înainte ca Victor Ponta să aibă întâlnirea cu CSM şi preşedintele Traian Băsescu pe acest subiect, care este programată în următoarele ore. "Premierul a răspuns la altă întrebare", a spus Zaharescu, întrebat dacă este adevărat că premierul o va propune pe Laura Codruţa Kovesi la conducerea Direcţiei Naţionale de Anticorupţie.