Explozia de la Boston - Sportiv de origine română: Am ajuns la hotel şi am vazut explozia. Sunt şocat

"Sunt deja inapoi la hotel, departe de linia de sosire şi la fel de şocat ca toată lumea să aud vestea asta îngrozitoare", a precizat Andrei Flueraşu pentru gandul.info.
Flueraşu a mai povestit că maratonul era bine organizat şi că forţele de ordine erau prezente pe parcusul traseului.
"Era foarte bine supervizat şi foarte bine organizat în general. Nu ştiu când s-a întâmplat. Cea mai mare parte a cursei a început la 10 dimineaţa şi urma să se închidă (cred) la 16:30", a mai explicat Andrei Flueraşu.
Potrivit site-ului competiţiei, Andrei Flueraşu a terminat cursa după aproximativ trei ore şi jumătate, în timp ce un alt sportiv de origine română, Nuţa Olaru, care a reprezentat SUA, a terminat pe locul 23 în cursa feminină, după 2 ore şi aproape 43 de minute.