"Puşcaşul" de la Galeria Ferdinand trebuie să dea cu subsemnatul timp de doi ani

Nemulţumit de condamnarea pe care a primit-o la Judecătoria Cluj-Napoca, deşi nu a fost una cu executare, Marius Moga, supranumit după scandalul din iarnă „puşcaşul de la Galeria Ferdinand", a făcut recurs şi a obţinut ieri o reducere a pedepsei. Totuşi, Moga nu a obţinut suspendarea condiţionată, deci va fi supravegheat timp de doi ani.

Marius Moga, unul dintre acţionarii Galeriei Ferdinand, a fost condamnat în luna februarie, de Judecătoria Cluj-Napoca, la doi ani şi trei luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu termen de încercare de cinci ani, după ce a tras cu o armă de vânătoare în propriul magazin, pe fondul unor divergenţe cu angajaţii şi cu soţia sa.

Marius Moga a fost arestat, de Judecătoria Cluj-Napoca, în 20 decembrie, pentru uz de armă letală fără drept şi ultraj contra bunelor moravuri, în urma incidentului petrecut în prezenţa soţiei sale şi a copiilor săi. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime. În perioada arestului, Moga a încercat în numeroase rânduri să obţină eliberarea, prin recursuri împotriva măsurii sau prelungirii arestului, printr-o cerere de liberare sub control judiciar şi una de liberare pe cauţiune, însă toate au fost sortite eşecului. În timpul procesului, pentru a crea un tablou complet în privinţa imaginii inculpatului, procurorii au adus în discuţie şi alte incidente în care ar fi fost implicat Marius Moga înainte de sărbătorile de iarnă din 2012. Astfel, conform unor martori audiaţi de procurori, acesta ar fi dat muzica la maxim în magazin, deranjându-şi angajaţii, ar fi consumat băuturi alcoolice în mai multe zile la rând, şi ar fi intrat cu un autoturism de teren în Galeria Ferdinand. Însă, avocatul acestuia a replicat că "Marius Moga făcea probe la instalaţia audio pentru sărbătorile de iarnă, se întâmpla înainte de Crăciun. Erau colinde, nu altfel de muzică, iar autoturismul a fost dus în vitrină, cu preţ afişat, pentru că era scos la vânzare. O astfel de practică există şi în mall-urile din Cluj sau în alte magazine".

În urma procesului, Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare, cu suspendare. Moga şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost judecat în procedură simplificată. Imediat după pronunţarea sentinţei, Marius Moga a fost eliberat din arest, însă, omul de afaceri a atacat hotărârea cu recurs, la Curtea de Apel, nefiind mulţumit de cele dispuse de prima instanţă. "Am cerut Curţii de Apel să dispună suspendarea condiţionată, nu sub supraveghere", a spus avocatul Tiberiu Ban, care l-a reprezentat pe Moga în proces.

Ieri a avut loc ultimul termen al recursului, iar instanţa a redus sporul de trei luni adăugat de Judecătoria Cluj-Napoca, însă a menţinut modul de îndeplinire a pedepsei, adică sub supraveghere. Astfel, Moga trebuie să se supună obligaţiilor impuse de instanţă, respectiv să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Decizia pronunţată ieri de Curtea de Apel Cluj este definitivă.

Nicoleta Nap

 

 

Comenteaza