Clujenii au lăsat pe ultima sută de metri declararea veniturilor şi s-au înghesuit azi la Finanţe
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 27 Mai 2013, 19:12
- Eveniment
- Ascultă știrea

Încă de dimineaţă, clujenii s-au aşezat la rând la ghişeele de la Administraţia Financiară. Cei mai mulţi au depus declaraţii privind veniturile din activităţi independente şi din activităţi agricole pentru anul 2012.
Vezi ce spun câţiva dintre cei ce aşteptau azi la coadă, în materialul video
În total, patru formulare au avut ultima zi de depunere astăzi. "200 - venituri din activităţi independente, 201- venit din străinătate, 221 - venituri agricole şi 230 pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit entităţilor non-profit", spune şeful biroului de metodologie şi asistenţă contribuabili de la DGFP Cluj, Mariana Man.
Azi la Finanţe au fost dechise de patru ori mai multe ghişee decât în mod obişnuit pentru preluarea declaraţiilor de venit. "Azi aveam program până la ora 16.30, dar se va servi până la ultimul contribuabil", spune purtătorul de cuvânt al DGFP Cluj, Gligor Gavriş. "În mod obişnuit sunt deschise patru ghişee pentru preluarea declaraţiilor, azi pentru că e ultima zi sunt deschise 17 ghişee".
Amenzile pentru nedepunerea la termen a acestor declaratii variază de la 50 la 500 de lei, cu plata a jumătate din sumă în 48 de ore.
Reporter: Alin Golban
Operator: Călin Fedeleş