Unul dintre consulii Ungariei în Cluj a accidentat un copil în centrul Clujului VIDEO

Unul dintre consulii Ungariei în Cluj a accidentat un copil în centrul Clujului VIDEO
Un copil de 14 ani a fost accidentat grav de o maşină cu însemnele "Corp diplomatic" în centrul Clujului, în urmă cu mai puţin de o oră. Maşina era condusă de consulul maghiar Zoltan Szucs.

Conform poliţiştilor, copilul de 14 ani a fost accidentat din cauză că traversa strada printr-un loc nepermis. Accidentul a avut loc în zona pieţei Mihai Viteazu.

Copilul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu triplă fractură de gambă şi traumatism cranian minor. E în afara oricărui pericol.

Şoferul, care are 36 de ani, nu consumase băuturi alcoolice. Consulatul Ungariei are 9 astfel de consuli la Cluj.

Conform informaţiilor primite de la Călin Lazăr, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, băiatul a fost diagnosticat cu fractură de gambă stângă şi traumatism cranian minor. Copilul se află în afara pericolului, iar medicii îi fac, în prezent, şi alte investigaţii.

"Incidentul s-a produs în jurul orei 16.00. Conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 36 de ani, a surprins şi a accidentat un minor în vârstă de 14 ani în timp ce acesta traversa strada prin loc nemarcat. În continuare, poliţiştii Biroului Rutier Cluj Napoca efectuează cercetări pentru a stabili datele exacte ale producerii accidentului", spune purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Bolba.

Vezi ce spun pentru Realitatea TV Cluj câţiva dintre martorii la accident

"L-a prins chiar înainte să ajungă pe spaţiul verde", spune unul dintre ei.

"Trebuie operat la picior", spune mama copilului. "În 25 trebuie să vin înapoi cu el, în trei locuri îi e rupt osul piciorului".

Poliţiştii au confirmat că la volanul maşinii se afla o persoană de etnie maghiară. Este vorba despre Zoltan Szucs, consul maghiar la Cluj. În maşină se afla şi soţia acestuia.

Comenteaza