E.On Gaz începe luni modernizarea reţelei de gaz pe Republicii şi Calea Turzii

E.On Gaz începe luni modernizarea reţelei de gaz pe Republicii şi Calea Turzii
E.ON Gaz Distribuţie Cluj anunţă azi că luni începe lucrările de investiţii pe străzile Republicii şi Calea Turzii din Cluj- Napoca.

Lucrările de pe Republicii se vor efectua atât pe parcursul zilei, cât şi al nopţii, de luni până sâmbătă, în uneori şi duminica, între orele 6 şi 24. Motivul - "la solicitarea autorităţilor locale, pentru a finaliza investiţiile cât mai repede posibil şi pentru a diminua disconfortul locuitorilor din zonă", precizează reprezentanţii companiei.

Pe Calea Turzii se va lucra doar seara şi noaptea, între orele 18 şi 6.

"Modernizarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale de pe strada Republicii din municipiul Cluj- Napoca este inclusă în unul dintre proiectele de investiţii ale companiei E.ON Gaz Distribuţie pentru anul în curs. Prin intermediul acestui proiect în valoare totală de 13,5 milioane lei se vor moderniza circa 35 de kilometri din reţeaua de distribuţie gaze naturale a municipiului, în principal pe străzile Republicii, Donath, Andrei Mureşanu, Scorţarilor, E. Grigorescu, Alexandru Vlahuţă, Calea Mănăştur, Calea Turzii şi Câmpului", explică reprezentanţii companiei.

Lucrările specifice de investiţii pe str. Republicii vizează atât modernizarea reţelei de distribuţie gaze naturale presiune medie, cât şi a celei de distribuţie gaze naturale presiune redusă, lucrări care se vor desfăşura simultan, începând cu data de luni, pe tronsonul dintre strada Observatorului şi strada Ion Creangă, iar pe timp de noapte, pe tronsonul dintre străzile Napoca şi Ion Creangă.

Pe Calea Turzii lucrările vizează modernizarea tronsonului de reţea pe partea cu numere pare, respectiv 134 - 160 şi 178-178B şi 178F - 194, precum şi a unui tronson pe partea cu numere impare, respectiv: 119 - 269.

"Dată fiind complexitatea lucrărilor de modernizare a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, pe strada Republicii estimăm ca acestea vor fi finalizate în această vară, cel mai probabil, până la începutul lunii septembrie, iar pe Calea Turzii, în luna septembrie", explică reprezentanţii E.On Gaz.

Etichete
Comenteaza