Mănăstirea pierdută de pe Calea Mănăştur

O clădire ponosită, cu un zid masiv, dar coşcovit şi crăpat, încoronată cu un turnuleţ de lemn, înnegrit de vreme, şi ferecată de o poartă ca de cetate.

Prin alura sa neobişnuită, casa de pe Calea Mănăştur nr. 9 atrage, din când în când, privirea celor aflaţi în troleibuzele, autobuzele sau maşinile care fac naveta între centrul Clujului şi cel mai mare cartier al său.

Puţină lume ştie că această clădire se număra, în urmă cu câteva sute de ani, printre punctele de reper ale Clujului, chiar dacă se afla în afara zidurilor medievale ale oraşului, la limita cu satul Mănăştur. Este probabil singura clădire care mai supravieţuieşte din vechiul Mănăştur, cu excepţia Bisericii Calvaria, care a fost însă reconstruită la sfârşitul anilor 1800. Aici, pe Calea Mănăştur nr. 9, a funcţionat pentru o bună perioadă de timp o mănăstire iezuită, pe lângă care exista şi un colegiu, cel din care îşi trage rădăcinile Universitatea „Babeş-Bolyai".

Acum, în spaţiile fostei mănăstiri locuiesc 16 familii şi funcţionează şi o capelă greco-catolică. Oamenii care locuiesc aici cunosc istoria clădirii, transmisă din vorbă în vorbă. „A fost aici o mănăstire, da, dar acum vreo 200 de ani. După aceea, călugării au plecat şi aici s-au făcut locuinţe. Ce era mai valoros din mănăstire a fost mutat la biserica de vizavi", spune Toth Ferencz, unul din locatari.
Bărbatul lucrează în domeniul construcţiilor, dar este pasionat de istorie. Locuinţa lui se află într-o clădire anexă a fostei mănăstiri, aliniată paralel cu pârâul Popii, un mic curs de apă, care delimitează zona fostei mănăstiri de campusul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV). „Aici unde stăm noi au fost probabil grajduri sau alte dependinţe ale mănăstirii. Am renovat recent, dar am pus deoparte cărămizile vechi, că vreau să le refolosesc", mai spune locatarul.

Mănăstirea iezuită avea şi o capelă de dimensiuni modeste, cu intrarea dinspre Calea Mănăştur, puţin mai jos de actuala intrare. Intrarea în capelă dinspre stradă a fost zidită ulterior. Un ochi atent poate însă distinge şi acum amplasamentul ei, urmărind crăpătura vizibilă în zid, care conturează fosta intrare. Deasupra ei se află turnuleţul de lemn, care se păstrează şi acum.

„Vedeţi, pe aici venea poarta, şi pe undeva, pe deasupra ei, pe stânga şi dreapta, se aflau statuile care au fost mutate la biserica de vizavi", explică Toth, transformat în ghid ad-hoc al monumentului. Acum, în fosta capelă iezuită, cu intrarea zidită, funcţionează o parohie greco-catolică.

Altă parte interesantă a clădirii este porţiunea de zid situată mai sus de intrare, unde se văd urmele unor arcade de cărămidă şi a unei suprastructuri de lemn. Este posibil ca acolo să fi funcţionat la un moment dat un drum de strajă, de-a lungul zidului.

Istoria clădirii începe cu o casă medievală pe care o anume Barbara Szentpáli o cumpără în 1605, iar în 1626 o dăruieşte iezuiţilor. Alungat din oraş în 1603, ordinul iezuit revenise în zona Clujului în 1615, când a primit în posesie actuala Biserică Calvaria, aflată însă în ruină. Fiindcă nu aveau o clădire mai bună la îndemână, mănăstirea şi colegiul iezuite vor funcţiona până în 1670 în clădirea donată de Barbara Szentpáli, situată acum la numărul 9 de pe Calea Mănăştur.

„După 1670, colegiul funcţionează în oraş (...), clădirea din Cluj-Mănăştur continuând să funcţioneze ca mănăstire", spune istoricul Mircea Ţoca în lucrarea „Clujul baroc". Potrivit sursei citate, mănăstirea iezuiţilor este supusă unor ample lucrări de reconstrucţie în secolul al XVII-lea, fiind reinaugurată în 3 noiembrie 1747, dată marcată şi pe bolţarul din vârful porţii carosabile a edificiului. Mănăstirea a rămas în posesia iezuiţilor până la desfiinţarea ordinului, în 1773. În 1894, edificiul intră în posesia Academiei Agricole, predecesoarea USAMV, iar mai apoi ajunge în proprietatea oraşului.

După „laicizarea" clădirii, cele trei statui baroce care înfrumuseţau faţada capelei, ale Sfântului Ştefan, Sfântului Ladislau şi Feciorei Maria, au fost mutate pe biserica construită vizavi de mănăstire, care a păstrat hramul fostei capele iezuite - Sfânta Fecioară Îndurerată.

„Este o clădire valoroasă despre care puţinii turişti care ne vizitează biserica ne mai întreabă din când în când. Noi le spunem istoria ei, dar mai mult nu avem ce să le zicem, că acum acolo nu mai e mare lucru de văzut. În schimb se găsesc pe faţada bisericii noastre cele trei statui, care, înainte erau acolo", spune preotul paroh Kadar Istvan.

Fosta mănăstire iezuită de pe Calea Mănăştur, monument istoric de clasa B, nu este cuprinsă în niciun proiect sau plan de valorificare turistică elaborat de autorităţi. În perspectivă, o îmbunătăţire a situaţiei ar putea surveni odată cu implementarea planului de reabilitare a faţadelor clădirilor istorice din oraş.
„E păcat că nimeni nu se interesează să o valorifice cumva, ar trebui măcar curtea, care nu e în proprietatea noastră, să fie refăcută", încheie Toth Ferencz, locatarul pasionat de istorie al fostei mănăstiri.