Tururi ghidate şi lupte de gladiatori duminică la Sarmisegetusa

Tururi ghidate şi lupte de gladiatori duminică la Sarmisegetusa
Vizitaţi duminică cetatea dacică Sarmisegetusa din Hunedoara, cu ghidajele a două asociaţii clujene de reenactment, costumate în romani şi daci.

Duminică  vizitatorii pot admira obiectivele arheologice cuprinse în perimetrul fostei capitale a Daciei romane, Colonia Dacica Sarmizegetusa. Scopul principal al acestei acţiuni este promovarea în rândul turiştilor şi nu numai, a monumentelor antice aflate în zonă precum şi a activităţilor de cercetare arheologică desfăşurate în acest sit istoric de către specialişti, activităţi finanţate de către Ministerul Culturii.

Acţiunea este organizată de către Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Primăria comunei Sarmizegetusa şi Rotary Club Haţeg.

Manifestarea care se va desfăşura în ziua respectivă, între orele 10 şi 16, şi include vizitarea şantierului arheologic, efectuarea de ghidaje specializate la monumentele antice din zonă, asistate de către membrii ai trupei Terra Dacica Aeterna, explicarea contextelor arheologice, prezentarea metodelor de cercetare şi interpretarea descoperirilor arheologice. Între orele 14 şi 16 în amfiteatrul roman va avea loc un spectacol de lupte cu gladiatori, care va fi susţinut de trupa clujeană de reconstituiri istorice Virtus Antiqua.

Întreaga manifestare este dedicată memoriei lui Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care a murit în 27 iulie.

Comenteaza